Agenda Şefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat pentru 27 septembrie 2013

27/09/2013
  830 - Ședința de lucru privind discutarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte legislative, în vederea stabilirii unor norme mai transparente ce țin de aspectul fiscal și contabil al operațiunilor legate de încetarea activității a persoanelor fizice și juridice, prezentate de Proiectul BRITE ( USAID). 1000 - Ședința de lucru privitor la examinarea posibilității de optimizare a procedurii de eliberare a certificatelor privind lipsa sau existenţa restantelor faţă de buget cu participarea reprezentanților din cadrul autorităților publice locale. 1230 - 1430 - Ședința Grupului de lucru cu invitarea agenților economici privitor la analiza eficienței funcționării posturilor fiscale, conformarea benevolă a acestora la normele legale și, în dependență de rezultate, luarea deciziei de prelungire sau sistare a activității postului fiscal. 1500 - 1700 - Programul de audienţe cu agenţii economici, în vederea prevenirii indisciplinei fiscale şi creşterii gradului de conformare voluntară la declararea şi plata obligațiilor fiscale. sup { vertical-align: baseline; position: relative; top: -0.4em; } Foto: adevarul.ro

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events