Serviciul Fiscal de Stat desfășoară cu regularitate acțiuni de conformare, dar și de verificare a contribuabililor, indiferent de genul de activitate al acestora. Scopul acțiunilor este majorarea nivelului de respectare de către contribuabili a prevederilor legislației în vigoare.
În contextul demarării sezonului rece și prevederilor legislației rutiere de a echipa automobilele cu anvelope de iarnă, SFS a inițiat la data de 13 noiembrie, curent, acțiuni de monitorizare, conformare și control a agenților economici care prestează servicii de schimbare a roților, vulcanizare a camerelor și anvelopelor. Acțiunile respective se desfășoară pe întreg teritoriul țării.
Scopul acțiunilor de specialitate este asigurarea unei administrări eficiente a contribuabililor, stabilirii și preîntâmpinării cazurilor de încălcare a prevederilor legislației în vigoare și conformarea agenților economici menționați.
Astfel, din 13 noiembrie și până în prezent, inspectorii fiscali au supus verificării 128 de contribuabili de pe întreg teritoriul țării, dintre care în 109 cazuri au fost depistate încălcări ale legislației de genul încălcări ale disciplinei utilizării mașinii de casă și control și neprezentarea la prima cerere a documentelor de proveniență a mărfii expuse spre comercializare.
Conform prevederilor art. 251, 253 al 1, 254 al.2 și al.4 din Codul Fiscal, față de contribuabilii care nu respectă legislația în vigoare, vor fi aplicate sancțiuni în sumă de 162 mii lei.
În acest context, SFS vine cu un apel către toți agenții economici care dețin centre, ateliere pentru prestarea serviciilor de vulcanizare a camerelor și anvelopelor, să se conformeze benevol legislației în vigoare și să presteze servicii conform prevederilor acesteia.
Totodată, SFS recomandă conducătorilor auto să beneficieze de astfel de servicii doar în locuri autorizate, astfel susținând respectarea legislației fiscale, dar și siguranța personală.
Acțiunile SFS vor continua până la mijlocul lunii decembrie.
Galeria foto a noutății:
Vezi video aici: