Agenţilor economici din zona de risc li s-au înmânat scrisori de conformare voluntară

02/06/2014
În scopul popularizării legislaţiei fiscale, Direcția Administrare Fiscală din cadrul IFS Bălți, a desfăşurat, joi, 29 mai curent, un seminar de instruire pentru contribuabilii nou- înregistraţi din municipiu, la care au fost invitaţi 17 entități. În cadrul acestei întruniri, s-au oferit informaţii ce ţin de aspecte fiscale şi juridice din legislaţia muncii, s-au pus accentele pe respectarea legislăţiei în vigoare în contextul onorării obligaţiilor fiscale, fiind discutate  şi efectele negative ale achitării salariului „în plic”. Pe parcursul săptămânii de raportare, au fost organizate şi desfăşurate 5 şedinţe de lucru, privind activitatea contribuabililor plătitori TVA cu risc pentru sistemul bugetar. Seminarele au fost desfăşurate în cadrul Programului de conformare voluntară a contribuabililor din teritoriul administrat. Întru evitarea tratamentului forţat din partea Serviciului Fiscal, conducătorii şi contabilii întreprinderilor invitate au dat explicaţii şi garanţii de conformare benevolă. În vederea asigurării majorării nivelului de disciplină fiscală a contribuabililor, tuturor agenţilor economici invitaţi li s-au  înmânat scrisori de conformare voluntară, concomitent fiind acordaţi termeni - limită  de îmbunătăţire a indicatorilor de performanţă. În perioada de referință au fost monitorizați și invitați la discuții contribuabilii restanțieri. Urmare a discuțiilor purtate, au fost întocmite procese - verbale de audiere pentru 11 contribuabili, din restanța generală  fiind achitată suma de 440,2 mii lei. În scopul contracarării fraudelor fiscale, colaboratorii Direcţiei control fiscal,  în perioada 26-30 mai, au întreprins un şir de măsuri legate de efectuarea controalelor prin metoda verificării operative, inclusiv la comercianţii din incinta centrelor comerciale şi la agenţii economici ce desfăşoară activitate în domeniul comercializării  florilor în m.Bălţi; Verificările s-au soldat cu întocmirea a 8 acte de control şi 14 procese contravenţionale, fiind calculate următoarele sancțiuni: 45000 lei - pentru 8 cazuri în baza art. 253 (1) şi 254(2 şi 4) din Codul fiscal; 9800 lei  - pentru încălcările contravenţionale conform art. 263(1) din Codul contravenţional. Foto: unionprofit.ru

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events