Serviciul Fiscal de Stat depune eforturi consolidate pentru a educa propriii angajați în spiritul respectării prevederilor legislației în vigoare pe domeniul integritate și anticorupție.
În acest sens, angajații Direcției deservire fiscală din orașul Cahul au participat recent la seminarul de instruire cu genericul ”Mecanismele de denunțare a manifestărilor de corupție”, organizat de către Direcția securitate internă și anticorupție a SFS cu suportul specialiștilor din cadrul Centrului Național Anticorupție.
În cadrul sesiunii de instruire, angajații autorității fiscale au fost familiarizați cu subiecte precum: respectarea regimului juridic al cadourilor; conflictul de interese; neadmiterea, denunțarea și tratarea influențelor necorespunzătoare; incidentele de integritate; regimul de incompatibilități; limitarea publicității; denunțarea corupției; gestionarea patrimoniului și a finanțelor publice; etica profesională a agenților publici.|
Conform planului de acțiuni anticorupție și integritate al Serviciului Fiscal de Stat, în vederea instruirii funcționarilor fiscali, specialiștii din cadrul CNA vor continua desfășurarea seminarelor prin promovarea domeniului de integritate și anticorupție.
Precizăm că, prevenirea și combaterea corupției sunt priorități de bază în activitatea Serviciului Fiscal de Stat.