Angajații Fiscului de la Telenești oferă consultații agenților economici nou-înregistrați

20/05/2014
De  către  inspectorii fiscali din  cadrul Direcţiei Control Fiscal  IFS Teleneşti au fost efectuate, la 14-15 mai 2014, controale fiscale operative în satele Târşîţăi, Nucăreni, Chişteliniţa, Scorţăni,  la agenţii economici ce practică activitate economică în domeniul  comerţului, fiind depistate următoarele încălcări: Trei cazuri de neutilizare a maşinii de casă şi control, încălcând prevederile art.8(2) lit.c) din Codul Fiscal; Două cazuri de împiedicare a controlului prin neprezentarea  la momentul controlului a documentelor şi informaţiilor necesare efectuării controlului, contrar prevederilor art.8(2) lit.f) din Codul Fiscal; Trei cazuri de comercializare cu amănuntul a ţigaretelor cu filtru la preţuri ce depăşesc preţurile maxime de vânzare cu amănuntul, contrar prevederilor art.1231 al.5 din Codul Fiscal; Un   caz  de  lipsă a  autorizaţiei  de  funcţionare. Pentru aceste încălcări fiscale vor fi aplicate amenzi fiscale în sumă de 38,0 mii lei  şi sancţiuni contravenţionale în sumă de 5,0  mii lei. La data de 16.05.2014, în incinta  Inspectoratului Fiscal  a fost  desfășurat un seminar  cu agenții economici  cu privire la modificările operate în Codul Fiscal,  publicate pe data de 09.05.2014. A fost discutat  și subiectul ce ține de conformarea benevola, a calculării și achitării impozitelor și taxelor la buget,  desfășurării activității de întreprinzător, precum și consecințele neconformării benevole. Au fost familiarizați cu aceste prevederi doi agenți economici nou-înregistrați, prin efectuarea de vizite fiscale.  sup { vertical-align: baseline; position: relative; top: -0.4em; } Foto: e-contabilitate.md

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events