Atelier de lucru organizat de Administraţia Fiscală şi Vamală a Olandei

27/02/2013
Specialiştii Serviciului Fiscal de Stat (SFS) participă la un atelier de lucru cu genericul „Managementul Riscului de Conformare” şi „Aplicarea principiilor Managementului Riscului de Conformare în procesele de lucru privind restituirea TVA”, în perioada 20 februarie -01 martie 2013, în sala de şedinţe a Aparatului central al SFS. Scopul atelierului este consolidarea capacităţilor grupului de lucru din cadrul IFPS şi IFS teritoriale privind elaborarea şi implementarea Programului de Conformare a contribuabililor. Moderatorul acestui eveniment este domnul Bert Koster, Consilier Superior în Politici, Administraţia Fiscală şi Vamală a Olandei (AFVO). În cadrul primei şedinţe desfăşurată luni, 25 februarie, a participat invitatul olandez şi conducerea IFPS, în timpul acesteia a fost discutată derularea proiectului de Cooperare IFPS–AFVO pentru anul 2013, de asemenea s-au punctat şi temele specifice pentru a fi discutate în atelierul curent si formulate rezultatele aşteptate din conlucrarea ce urmează. În I parte a săptămînii vor fi explicate conceptul, ideile şi principiile Managementului Riscului de Conformare (MRC), precum şi beneficiile pentru administraţia fiscală de a aplica MRC în practica de zi cu zi. Factorul constant şi tema principală în prezentare va fi modul de atingere a celui mai înalt nivel conformare a contribuabililor, ce metode şi tehnici pot fi utilizate pentru a ajunge la această situaţie. De asemenea, vor fi evidenţiate şi explicate diferite moduri de control (controlul pe orizontală, controlul pe verticală, etc). O parte din prezentarea totală este, de asemenea, problema de bază şi constantă de a crea o situaţie în care administraţia fiscală să fie văzută de către acei agenţi economici care au deja un nivel (relativ) înalt de conformare, ca un partener egal de afaceri şi nu doar ca un organ de stat de control. În partea a II, vor fi analizate procesele de lucru care prevăd solicitările pentru restituirea TVA. Există diferite situaţii care constituie acest caz şi fiecare tip specific de solicitare are elementele sale particulare care trebuie luate în consideraţie. O atenţie specifică va fi acordată modurilor în care sunt tratate şi prelucrate declaraţiile TVA.  Astfel, SFS îşi consolidează forţele pentru a promova o administraţie fiscală modernă şi eficientă,  în contextul promovării continue a spiritului de conformare voluntară a contribuabililor la declararea şi la plata obligaţiilor. Foto: fisc.md

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events