Cadrele didactice de la ASEM au efectuat stagii de perfecţionare la IFPS

12/11/2013
Chişinău, 12 noiembrie 2013 – Instruirea colaboratorilor fiscali şi valorificarea plenară a oportunităţilor de creştere a nivelului lor de profesionalism se înscriu în politicile curente ale conducerii IFPS, care vizează promovarea reformelor de modernizare şi eficientizare a administraţiei fiscale naţionale. Pentru atingerea acestor obiective, IFPS a iniţiat şi a semnat mai multe acorduri de colaborare cu instituţii de învăţământ superior din Republica Moldova, inclusiv cu ASEM. În acord cu acest document, în perioada 15 octombrie - 08 noiembrie 2013, lectorii superiori ai Academiei de Studii Economice din Moldova, de la catedra „Finanţe şi asigurări”, Corina Bulgac şi Nadejda Berghe, au efectuat un stagiu de perfecţionare la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. În cadrul stagiului de perfecţionare, profesoarele-stagiare au fost familiarizate cu aspecte teoretice şi practice din domeniul administrării fiscale, programul fiind elaborat de către şeful Direcţiei metodologia controlului fiscal, Victor Sârbu, şi şeful Direcţiei impozitarea persoanelor fizice, Maia Tverdohleb. Pe finalul acestei perioade, doamnelor profesoare de la ASEM, Corina Bulgac şi Nadejda Berghe, li s-au înmânat certificate care atestă participarea la studiile de stagiere şi competenţele înalte demonstrate pe parcurs. De asemenea, părţile au evidenţiat importanţa acestei colaborări, dintre IFPS şi ASEM, ca o practică de bun augur, ce le va permite profesorilor academiei să cunoască tehnicile practice din activitatea colaboratorilor fiscali, iar angajaţilor fiscului le va oferi noi oportunităţi de instruire.  Galeria foto a noutatii: Foto: fisc.md

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events