Combaterea fenomenului muncii informale, subiect de discuție în cadrul unei ședințe a SFS, MF și UNDP

16/11/2023
Combaterea fenomenului muncii informale a fost subiectului de discuție în cadrul unei întrevederi dintre reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat (SFS), Ministerului Finanțelor (MF) și Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP). În cadrul ședinței au participat dna Olga Golban, secretar de stat al MF, dnii Petru Griciuc și Valeriu Vlas, directori adjuncți ai SFS, precum și dl Sergiu Arhirii, șef al Direcției generale conformare din cadrul SFS.

Dna Olga Golban a menționat faptul că este imperios necesar să avem un buget sustenabil, iar conformarea contribuabililor și combaterea fenomenului muncii informale va contribui în atingerea acestui obiectiv important pentru societate: „Autoritățile din Republica Moldova întreprind deja măsuri concrete în vederea eradicării acestui fenomen, înregistrând rezultate pozitive în acest sens”.

La rândul său, dl Petru Griciuc a informat despre faptul că autoritatea fiscală întreprinde mai multe activități de combatere a muncii ne(sub)declarate și salariului în plic, fiind vizate mai multe domenii ale economiei naționale cu risc sporit de neconformare. „În detrimentul activităților de control, punem un accent deosebit pe promovarea conformării voluntare. În 9 luni ale anului 2023, au fost intensificate acțiunile de conformare voluntară a contribuabililor la respectarea legislației fiscale, inclusiv prin majorarea numărului de vizite fiscale cu circa 80%. În context, a fost înregistrată o reducere semnificativă de circa 57% a numărului controalelor fiscale efectuate din cele planificate, rezultativitatea controalelor fiscale efectuate din cele planificate constituind 99,4%”.

Reprezentanții UNDP au atras atenția asupra necesității dezvoltării sistemelor informaționale și interoperabilitatea acestora, pentru a fi asigurat accesul facil la datele necesare efectuării analizei și identificării contribuabililor care nu se conformează la respectarea prevederilor legislației fiscale. În acest sens, a fost menționat faptul că Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare este dispus pentru a oferi suport în acest sens, inclusiv digitalizare datelor deținute de Agenția privind ocuparea forței de muncă pentru a lărgi spectrul de informații despre angajații din sectorul privat.

Noutăți asemănătoare

Precizările SFS aferent impozitării procurărilor proprietății subiecților impozabili declarați în proces de insolvabilitate
20/11/2023
Precizările SFS aferent impozitării procurărilor proprietății subiecților impozabili declarați în proces de insolvabilitate
Venituri de 29,3 milioane, declarate de persoanele fizice care au primit mijloace bănești prin serviciile poștale
16/11/2023
Venituri de 29,3 milioane, declarate de persoanele fizice care au primit mijloace bănești prin serviciile poștale
Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „e-Cerere”
14/11/2023
Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „e-Cerere”
Serviciul Fiscal de Stat găzduiește 2 misiuni de asistență a Agenției Fiscal Suedeze privind deservirea contribuabililor și schimbul internațional de informații
13/11/2023
Serviciul Fiscal de Stat găzduiește 2 misiuni de asistență a Agenției Fiscal Suedeze privind deservirea contribuabililor și schimbul internațional de informații
news-events