Confiscare a unui lot de carne de porc pentru nerespectarea legislației fiscale

08/04/2015
În data 03.04.2015 angajații IFS Strășeni de comun cu colaboratorii Serviciului de Investigare a Fraudelor Economice din cadrul IP Strășeni au stabilit un caz de comercializare a cărnii de porc într-un magazin specializat cu gen de activitate: comerțul cu amănuntul al cărnii și produselor din carne din or. Strășeni, fără deținerea documentelor de proveniență a mărfii supuse comercializării. Astfel, marfa ușor alterabilă, carne de porc în cantitate de 190 kg, în baza ordonanței ofițerilor SIFE a IP Strășeni a fost recunoscută drept corp delict, ridicată și transmisă la evidența IFS pe raionul Strășeni întru asigurarea executării prevederilor Regulamentului ,,Cu privire la modul de evidență, evaluare și vânzare a bunurilor confiscate, sechestrate, ușor alterabile sau cu termen de păstrare redus, a corpurilor delicte, a bunurilor  trecute în posesia statului cu drept de succesiune și a comorilor”, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.972 din 11.09.2001. De asemenea, potrivit prevederilor legislației în vigoare, la predarea către Inspectoratul fiscal a corpurilor delicte ușor alterabile, acestea din urmă au fost comercializate în aceeași zi, încasându-se suma de 7600 lei.Foto: evz.ro

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events