Conformarea benevolă a contribuabililor – prioritate a IFS Ungheni

03/02/2015
Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Ungheni a desfăşurat, la 27 ianuarie curent, un seminar la care agenţii economici au fost informaţi repetat despre modalitatea de conectare la serviciile fiscale electronice, dar şi despre beneficiile utilizării serviciului dat. În cadrul seminarului a fost explicată importanţa opţiunii „Diseminarea mesajelor”, acest serviciu electronic fiind o modalitate nouă de comunicare la distanţă, prin intermediul mijloacelor electronice, ce asigură o informare corectă şi rapidă a contribuabilului. De asemenea a fost menţionat că serviciul „Diseminarea mesajelor” cuprinde mesaje destinate atât persoanelor juridice, cât şi celor fizice, și conţin informaţii publice, dar şi notificări. Scopul primordial fiind îmbunătăţirea procesului de informare a cetăţenilor, a contribuabililor, simplificarea căii de acces către informaţiile necesare, precum şi înlăturarea erorilor. Contribuabilii prezenţi la seminar au fost informaţi că modulul „Abonează-te la notificări prin e-mail” este disponibil pe portalul www. fisc.md. Totodată, pentru a informa persoanele fizice cetăţeni referitor la posibilitatea conectării la modulul dat, în ziarele locale PP ”Unghiul” şi „Expresul de Ungheni” a fost publicat un comunicat informativ, iar în cele 33 de primării ale raionului Ungheni şi în piețele din teritoriu au fost plasate anunţuri. Săptămâna trecută a mai fost organizat un seminar de instruire a  funcţionarilor fiscali, la care s-a atras atenţia asupra îmbunătăţirii comunicării şi profesionalismului, punând-se accent pe comunicarea amiabilă dintre funcţionarul fiscal şi contribuabil.  În perioada de raportare a fost finalizat procesul de recepţionare şi verificare, de către colaboratorii serviciului fiscal, a „Deciziilor cu privire la aprobarea taxelor locale pentru anul 2015”, din cele 33 primării administrate. Având în vedere că 25 martie 2015 este termenul limită de prezentare a declaraţiei şi dării de seamă privind impozitul pe venit pentru perioada anului 2014, colaboratorii IFS pe r. Ungheni întreprind acțiunide popularizare a legislaţiei despre obligaţiunea persoanelor fizice de a depune declaraţia. Astfel, au fost recepţionate 130 de declaraţii ale persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit, forma CET08. De asemenea, în conformitate cu sloganul ”Funcţionarul fiscal − în serviciul contribuabilului!” de către colaboratorii DAF Ungheni au fost efectuate  2 vizite fiscale, dintre care: 1 la înregistrarea în calitate de plătitor a T.V.A.;  1 vizită fiscală la modificarea fondatorilor. Menţionăm că scopul principal al acestor acțiunilor desfăşurate constă în educarea contribuabililor în spiritul onorării voluntare a obligaţiilor fiscale, formarea unei culturi înalte fiscale, precum şi stabilirea unor relaţii de parteneriat între administrarea fiscală şi contribuabili, obiective ce stau la baza ordinii de zi a organelor fiscale. În scopul încasării restanţelor formate la BPN, în perioada 26 -31 ianuarie  2015,  Secţia urmărirea plăţilor din cadrul Direcţiei administrare fiscală a IFS pe raionul Ungheni a întreprins un șir de măsuri de executare silită, prevăzute de Codul Fiscal al RM: au fost înaintate 2 ordine incaso, în sumă de 14 mii lei; au fost înaintate 6 dosare la procedura de ordonanţă; au fost ridicate mijloace băneşti în numerar de la 11 contribuabilii restanţieri, în sumă de 73,3 mii lei; au fost înaintate 32 de somaţii şi 17 reclamații. Pentru atingerea unui nivel înalt de disciplină fiscală a contribuabililor din teritoriu, a fost solicitată întreprinderea acțiunilor de asigurare a conformării benevole la şapte agenţii economici, ca urmare a convorbirilor desfăşurate a fost achitată suma de 120 mii lei. Săptămâna trecută IFS Ungheni  a continuat  monitorizarea  activităţii de antreprenoriat a agenţilor economici din domeniul transportului de călători în regim de “TAXI”. De către colaboratorii Direcţiei control fiscal al IFS pe raionul Ungheni au fost efectuate  15 controale fiscale la faţa locului prin metoda verificării operative la agenţii economici din teritoriu soldate cu: constatarea, în 8 cazuri, a încălcării art.8 ali.(2) lit. c) Cod Fiscal de către agenţii economici care prestează servicii în domeniul transportului de călători în regim de „taxi”,  după examinarea cărora vor fi aplicate sancţiuni fiscale în baza art. 254 alin. 10; întocmirea a 2 procese-verbale administrative pentru desfășurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea la Camera înregistrării de Stat, încălcare prevăzută de art.263 alin. (1) din Codul Contravenţional al RM. Galeria foto a noutatii: Foto: fisc.md

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events