Conformarea fiscală a contribuabililor din municipiul Bălţi

11/10/2013
Chişinău, 11 octombrie 2013 –  La 03 octombrie  curent, colaboratorii fiscali au desfășurat o întâlnire informativă cu agenţii economici care desfăşoară activitate în domeniul alimentaţiei publice, la care au participat 11  contribuabili.  În cadrul întrunirii a fost prezentată  informația  cu privire la nivelul de conformare benevolă la prezentarea dărilor de seamă fiscale, calcularea  corectă şi achitarea  în termen şi integral a obligaţiunilor fiscale de către contribuabili din domeniul dat. Tot în scopul conformării fiscale benevole a persoanelor fizice,  titulari ai patentei de întreprinzător, IFS mun. Bălti a desfăşurat, în perioada 23.09.2013 – 04.10.2013,  şedinţe sub genericul ”Răspunderea stabilită de legislaţia în vigoare a titularului patentei”, la care au participat 17 persoane, fiind informate despre  răspunderea privind comercializarea cu amănuntul în baza patentei de întreprinzător la tarabe, tejghele, tonete şi din autovehicule pe pieţe şi/sau în locuri autorizate de autoritatea administraţiei publice locale, cu condiţia că veniturile din vânzări ale titularilor de patente nu vor depăşi 100000 de lei într-o perioadă de 12 luni consecutive. În acelaşi timp, fiecare titular de patentă a fost informat despre necesitatea prelungirii afacerii doar în condiţiile înregistrării întreprinderii, dacă livrarea mărfii va depăşi 100000 de  lei. Concomitent, în perioada 23.09.2013 – 04.10.2013  au fost întocmite 23 de procese-verbale cu privire la contravenţie, în baza art.263 al.1 al Codului Contravenţional al Republicii Moldova, la pieţele mun. Bălţi, cu aplicarea de amenzi în sumă de 16100 lei. Totodată, în această perioadă au fost întocmite 4 acte de control fiscal, din care 3 pentru neaplicarea MCC cu memorie fiscală, în sumă de 30000 lei, şi un act pentru nedeclararea încetării activităţii subdiviziunii în sumă de 4000 lei. Foto: finlenta.mirtesen.ru

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events