Pentru a primi consultații, persoanele care vor apela la Centrul unic de apel vor naviga prin următorul meniu:
Butonul 1 - Consultații în domeniul legislației fiscale. Care va avea următoarele compartimente:
Informații privind impozitul pe venit;
Informații privind taxa pe valoare adăugată și accize;
Informații privind impozite, taxe locale și patenta de întreprinzător;
Alte întrebări.
Butonul 2 - Asistența Tehnică
Butonul 3 - Semnalarea cazurilor de nerespectare a legislației fiscale
Butonul 4 - Semnalarea situațiilor de conflict, corupție din partea funcționarilor fiscali
Butonul 5 - Verificarea timbrelor de acciz
Noutăţi
Cu referinţă la apariţia Ambasadei Chineze în Lista restanţierilor
15/03/2013
Serviciul Fiscal de Stat mizează pe instituirea unui cadru unitar al relaţiilor de parteneriat în raport cu ambasadele acreditate în Republica Moldova, bazat pe încredere şi susţinere reciprocă. În acest context, Serviciul Fiscal de Stat aduce scuze de rigoare Ambasadei Chineze şi îşi exprimă profundul regret pentru eroarea tehnică produsă în Lista restanţierilor afişată pe pagina oficială a SFS. În conformitate cu prevederile Ordinului IFPS nr.257 din 11 aprilie 2011, pe pagina web a SFS, este publicată lista contribuabililor cu suma restantă la plăţile de bază aferente bugetului de stat mai mare de 50 000 lei. Ţinînd cont de faptul că Ambasada Chineză, precum şi alte ambasade nu sunt plătitori ai TVA, în conformitate cu prevederile art. 104 lit. c) din Codul fiscal, TVA achitată de către aceste instituţii se impozitează la cota 0 şi se restituie potrivit legislaţiei beneficiarului. În sistemul de evidenţă aceste sume spre restituire, se înscriu cu semnul negativ. Astfel, la selectarea listei restanţierilor pentru publicare a fost comisă o eroare tehnică, în listă figurînd numele Ambasadei Chineze. De menţionat, că Ambasada Chineză nu dispune de restanţe la buget, ca de altfel şi alte misiuni diplomatice. Serviciul Fiscal de Stat va depune eforturi maxime în vederea evitării unor astfel de situaţii pe viitor, promovînd un control minuţios al listei restanţierilor la buget.Foto: democracy.md
Noutăți asemănătoare
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent