DAF Buiucani oferă detalii despre implementarea codului IBAN

18/01/2016
    În scopul optimizării procesului de implementare a codului IBAN şi diminuării riscului de transfer eronat al mijloacelor băneşti, Direcția administrare fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău a organizat recent un seminar de instruire cu contribuabilii din sectorul administrat.      În cadrul şedinţei consultative, participanții au avut posibilitatea să afle informaţii detaliate despre modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor, începând cu 01.01.2016. Accentul a fost pus pe structura codului IBAN şi perfectarea documentului de plată destinat transferului bugetar. Pentru evitarea eventualelor probleme de transfer, agenţilor economici li s-a recomandat să acceseze pagina oficială a Ministerului Finanţelor www.mf.gov.md.      Pe parcursul seminarului, cei prezenţi la întrevedere au făcut cunoştinţă și cu particularitățile completării Notei de informare (forma IALS 14) şi a Notei de informare (forma INR 14), fiind avizați despre expirarea, la 25 ianuarie 2016, a termenului de prezentare a dărilor de seamă fiscale menţionate.      Agenda şedintei de instruire a cuprins şi subiecte ce țin de promovarea celor mai actuale servicii electronice. Pe final, contribuabilii au fost informaţi referitor la liberalizarea imprimării de sine stătător a facturilor fiscale, precum şi despre neasigurarea de către SFS, începând cu 01.01.2016, cu formulare tipizate de documente primare cu regim special.      Întrunirea a avut loc într-un mod interactiv, iar participanţii la seminar s-au arătat interesaţi de tematica abordată, adresând întrebări şi obținând răspunsuri, cu demonstrarea unor aspecte practice.Foto: www.fisc.md

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events