Directorul adjunct al SFS, Victoria Belous, numită în funcția de ministru al Finanțelor

31/07/2024
Doamna Victoria Belous, director adjunct al Serviciului Fiscal de Stat în perioada august 2022- iulie 2024, a fost numită în funcția de ministru al Finanțelor începând cu data de 01 august 2024.

În context, directorul Serviciului Fiscal de Stat, doamna Olga Golban alături de echipa instituției a exprimat gratitudine doamnei Victoria Belous pentru munca responsabilă și contribuția semnificativă la dezvoltarea autorității fiscale, dedicația, abnegația și devotamentul față de domeniul de activitate, precum și înaltele calități umane și morale de care a dat dovadă pe parcursul serviciului în cadrul SFS.

Totodată, autoritatea fiscală urează noului ministru al Finanțelor realizări notabile în activitatea responsabilă pe care urmează să o desfășoare, multă putere și energie creatoare. „Vă asigurăm despre suportul plenar și deschidere în vederea continuării parteneriatului de succes dintre instituții și implicare în vederea promovării și implementării tuturor inițiativelor menite să dezvolte sistemul finanțelor publice. Echipa Serviciului Fiscal de Stat vă va fi alături în acest parcurs și va oferi tot suportul necesar în acest sens”, a adăugat doamna Olga Golban.

La rândul său, ministrul Finanțelor, doamna Victoria Belous a mulțumit echipei Serviciului Fiscal de Stat pentru susținere, implicare în realizarea celor mai ambițioase proiecte: „Exprim convingerea că prin eforturi comune aceste procese vor continua și vor aduce autoritatea fiscală mai aproape de contribuabili, astfel facilitând conformarea voluntară a acestora prin oferirea asistenței și serviciilor conform celor mai înalte standarde de calitate în domeniu”.

Informăm că, dna Belous a activat în cadrul autorității fiscale începând cu anul 2007, pe parcursul celor 17 ani de activitate fiind responsabilă de departamentul juridic al SFS, precum și domeniul antifraudă.

De asemenea, este autoare a peste 400 de articole în revistele de specialitate pentru contabili, manageri, inspectori fiscali și auditori.

Noutăți asemănătoare

Simplificarea procedurilor pentru contribuabili cu privire la aplicarea echipamentelor de casă și de control
07/08/2024
Simplificarea procedurilor pentru contribuabili cu privire la aplicarea echipamentelor de casă și de control
Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „e-Cerere”, SIA „e-Factura”, SIA „Declarația electronică - persoane fizice” și SIA „Ghișeul Unic de raportare”
31/07/2024
Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „e-Cerere”, SIA „e-Factura”, SIA „Declarația electronică - persoane fizice” și SIA „Ghișeul Unic de raportare”
175 contribuabili, desemnați învingători ai ediției a II-a din anul 2024 a concursului „Loteria fiscală”
29/07/2024
175 contribuabili, desemnați învingători ai ediției a II-a din anul 2024 a concursului „Loteria fiscală”
Lista actualizată a creanțelor fiscale față de debitorii aflați în procedură de insolvabilitate, propuse spre cesionare
29/07/2024
Lista actualizată a creanțelor fiscale față de debitorii aflați în procedură de insolvabilitate, propuse spre cesionare
news-events