Directorul SFS Olga Golban a participat la dialogul cu mediul de afaceri aferent prevederilor politicii fiscale pentru anul 2025

10/10/2024
Directorul Serviciului Fiscal de Stat, doamna Olga Golban a participat la data de 09 octombrie 2024 la evenimentul cu genericul „Dialog de business privind noua politică fiscal-vamală pentru anul 2025”, organizat de Ministerul Finanțelor împreună cu Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene (EUHLA).

Doamna Golban a reiterat importanța unui dialog permanent și constructiv cu mediul de afaceri și participării contribuabililor în toate etapele procesului decizional, astfel încât politicile promovate să răspundă necesităților acestora și să contribuie la crearea unui mediu fiscal propice pentru dezvoltarea economico-financiară a țării.

Referindu-se la subiectul prețurilor de transfer, directorul autorității fiscale a menționat că datorită eforturilor comune și suportului partenerilor internaționali, mecanismul prețurilor de transfer implementat de Republica Moldova este unul nou și mai aproape de contribuabil.

„Reiterăm despre mecanismul de conformare aplicabil prețurilor de transfer care nu este în alte țări. Suntem o autoritate orientată spre contribuabil prin a educa și astfel vom învăța împreună ce înseamnă prețurile de transfer. Vom reuși să avansăm cunoștințele și să  asigurăm o viabilitate și conformitate la cerințele a ceea ce înseamnă prețuri de transfer și ulterior acordurile de preț în avans”, a adăugat doamna Olga Golban.

De asemenea, directorul SFS a informat despre amânarea aplicării sancțiunilor aferent dosarelor prețurilor în avans: „Astfel s-a oferit o perioadă de grație, o perioada în care să învățăm împreună cum corect să aplicăm acest principiu și să respectăm regulile care sunt deja utilizate pe larg la nivel internațional”.

În cadrul evenimentului au fost prezentate modificările și măsurile care urmează a fi operate începând cu 1 ianuarie 2025 pe dimensiunea de politici fiscale și vamale, menite să asigure un mediu fiscal mai previzibil și transparent pentru mediul de afaceri. La fel, au fost comunicate participanților aspecte ale armonizării legislației la directivele UE și importanța cooperării între părți în acest proces.

Participanții au avut ocazia să pună întrebări și să își exprime opiniile cu privire la măsurile prezentate, contribuind astfel la un dialog constructiv, acesta fiind necesar pentru a dezvolta politici corecte și competitive pe termen lung.

Noutăți asemănătoare

Cabinetul personal al contribuabilului va fi integrat cu serviciul guvernamental de notificare electronică - MNotify
10/10/2024
Cabinetul personal al contribuabilului va fi integrat cu serviciul guvernamental de notificare electronică - MNotify
Autoritățile fiscale din Republica Moldova și Suedia au prezentat rezultatele cooperării bilaterale pe parcursul anului 2024
08/10/2024
Autoritățile fiscale din Republica Moldova și Suedia au prezentat rezultatele cooperării bilaterale pe parcursul anului 2024
Încasările la impozitul pe venit din transmiterea în locațiune a bunurilor imobile, în creștere cu peste 33%
08/10/2024
Încasările la impozitul pe venit din transmiterea în locațiune a bunurilor imobile, în creștere cu peste 33%
Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului”
08/10/2024
Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului”
news-events