În perioada 21 – 24 aprilie curent, colaboratorii Direcţiei Administrare fiscală a IFS pe raionul Glodeni au realizat mai multe acțiuni specifice autorității fiscale. Astfel, au fost atribuite coduri fiscale la trei persoane fizice nerezidenți, conform cererilor primite; au fost adoptate trei decizii asupra cazurilor de încălcare fiscală, conform art.260 alin. 2 şi 41, în mărime de 19600 lei; a fost suspendat accesul la serviciile fiscale electronice, conform Ordin IFPS nr.90, din 31.01.2015, a unui agent economic, căruia i s-a anulat calitatea de plătitor al TVA. În perioada respectivă, colaboratorii Direcţiei control fiscal a IFS Glodeni au efectuat controale operative cu scopul de a monitoriza respectarea legislaţiei fiscale de către contribuabilii din teritoriul administrat, ce activează atât în domeniul comerţului, cât şi cel al prestării de servicii. În cadrul controalelor au fost depistate mai multe încălcări: un caz de lipsă a registrului de casă şi control, fiind întocmit proces-verbal cu privire la contravenţie, cu aplicarea unei sancțiuni în mărime de 50 de unități convenționale, aceasta fiind aplicată persoanei cu funcție de răspundere; un caz de neasigurare a bilanțului numerarului în mașina de casă şi control, pe acest caz urmând să fie aplicate sancţiuni fiscale în mărime de 5000 lei; un caz de neindicare, de către furnizor, a prețului de livrare în factură, pe acest caz urmând să fie fi aplicate sancţiuni, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la antreprenoriat și întreprindere; un caz de desfășurare a activităţii de comerț fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat, fiind întocmit un proces-verbal cu privire la contravenții, pentru desfășurarea ilegală a activităţii. În contextul încălcărilor depistate în cadrul controalelor operative efectuate, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Glodeni atenționează agenţii economici din teritoriul administrat asupra necesității de a se conforma la prevederile legislaţiei fiscale şi de a respecta întocmai regulilor de desfășurare a activităților comerciale şi de prestări de servicii. Foto: eurojust.ro