Gala contribuabilului onest: 100 de agenți economici s-au învrednicit de titlul de „Contribuabil cu grad înalt de credibilitate”

01/07/2024
Serviciul Fiscal de Stat apreciază înalt eforturile agenților economici în vederea promovării responsabilității fiscale, conformării voluntare, precum și manifestarea transparenței și corectitudinii în activitatea desfășurată.

În cadrul evenimentului „Gala contribuabilului onest”, organizat astăzi cu ocazia aniversării a 34 de ani de activitate a autorității fiscale, au fost decernate certificate de credibilitate pentru 100 agenți economici pentru aportul în promovarea civismului fiscal și conformare la onorarea obligațiilor fiscale, respectiv aceștia sunt absolviți de la controale fiscale prin metoda de verificare totală și tematică pentru o perioadă de 2 ani.

La eveniment au participat de asemenea, președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, domnul Radu Marian și ministrul Finanțelor, domnul Petru Rotaru.

Directorul SFS, doamna Olga Golban a declarat că evenimentul are drept scop promovarea responsabilității fiscale, conformării voluntare, precum și manifestarea aprecierii Serviciului Fiscal de Stat în raport cu agenții economici care s-au antrenat în dialog de parteneriat cu reprezentanții statului, onorându-și obligațiile fiscale față de stat la timp și în volum deplin, contribuind astfel semnificativ la formarea încasărilor la buget.

„Vă exprim gratitudine pentru aportul Dumneavoastră și al entităților pe care le conduceți în contextul promovării responsabilității fiscale, conformării voluntare, precum și manifestarea transparenței și corectitudinii în activitatea desfășurată. De asemenea, apreciez înalt contribuția semnificativă la formarea veniturilor Bugetului Public Național prin onorarea în termen și în volum deplin a obligațiilor fiscale față de buget, menținerea și crearea noilor locuri de muncă, susținând astfel dezvoltarea economiei Republicii Moldova și edificarea unei societăți prospere și reziliente. Sunt convinsă că, prin conjugarea eforturilor vom reuși să obținem rezultatele dorite și să dezvoltăm un parteneriat durabil între mediul de afaceri și autoritatea fiscală”, a adăugat directorul SFS.

Prezentă la eveniment, președintele Maia Sandu a menționat că, evenimentul de astăzi reprezintă un bun prilej pentru a reflecta asupra importanței activității angajaților Serviciului Fiscal de Stat, dar și asupra relației pe care trebuie să o construim între instituțiile statului și cetățeni, companii și societate. 

„Mă bucur că la evenimentul de astăzi sunt premiați nu doar angajații SFS, dar și agenții economici pentru modul exemplare în care își achită taxele și impozitele, afaceri care oferă statului nostru acele resurse necesare pentru a construi un stat european. A fi un contribuabil corect înseamnă a pune umărul la modernizarea țării, la ancorarea noastră fermă pe drumul european. Le mulțumim mult tuturor companiilor care înțeleg că respectul pentru lege și cinstea sunt pietre de temelie fără de care nu vom putea să devenim o țară dezvoltată. Îmi exprim aprecierea pentru faptul că nu doar deschideți locuri de muncă acasă, ci pentru că lucrați transparent și onest”, a punctat președintele țării.

La rândul său, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, domnul Radu Marian a remarcat performanța de care a dat dovadă Serviciul Fiscal de Stat în activitatea sa, înregistrând o creștere sustenabilă a veniturilor la buget, totodată fiind depuse eforturi considerabile pe procesul de digitalizare a serviciilor prestate contribuabililor. 

„Agenții economici trebuie văzuți ca parteneri egali ai administrației fiscale. Mă bucur să-i văd pe o parte din ei aici și le mulțumesc pentru efortul de care dau dovadă. Anume agenții economici sunt cei care mențin economia, stabilitatea și securitatea socială datorită contribuțiilor la Bugetul de stat. Trebuie să avem o relație cât mai productivă și bazată pe parteneriat cu agenții economici, pentru că doar așa vom putea merge înainte în a asigura progresul economic și sustenabilitatea bugetului de stat”, a adăugat Radu Marian.

Ministrul Finanțelor, domnul Petru Rotaru a menționat că cei 100 de contribuabili onești, selectați în baza unor criterii riguroase, sunt un exemplu pentru toți ceilalți care activează în Republica Moldova, prin modul în care își plătesc taxele și impozitele.

De asemenea, Petru Rotaru a adresat un mesaj de felicitare funcționarilor fiscali de ziua lor profesională, subliniind rolul autorității fiscale, inclusiv în procesul de integrare europeană și nemijlocit în transpunerea și implementarea legislației UE, menționând: „1 iulie este o perioadă potrivită pentru a trage linia și a face anumite bilanțuri.  Totodată, este foarte important de a stabili prioritățile. Serviciul Fiscal de Stat la 34 de ani a dat dovadă de perseverență în muncă, aptitudini și dăruire. Faptul că noi astăzi nu mai avem nici o relație în ceea ce privește raportările pe suport de hârtie, faptul că 60% din servicii sunt digitalizate, și faptul că avem încasările în termen în măsură deplină în buget - este meritul domniilor voastre”.

Reiterăm că, certificatele sunt înmânate anual în conformitate cu Ordinul SFS nr. 09 din 09.01.2024 cu privire la aprobarea Regulamentului aferent stimulării morale (non-financiare) a contribuabililor onești, iar lista acestora poate fi accesată aici.

Noutăți asemănătoare

Rezultatele acțiunilor de conformare ale SFS: 113 persoane fizice au declarat venit impozabil în sumă de 85,7 milioane lei
10/07/2024
Rezultatele acțiunilor de conformare ale SFS: 113 persoane fizice au declarat venit impozabil în sumă de 85,7 milioane lei
Mesajul de felicitare al directorului Serviciului Fiscal de Stat, doamna Olga Golban cu ocazia Zilei funcționarului fiscal
01/07/2024
Mesajul de felicitare al directorului Serviciului Fiscal de Stat, doamna Olga Golban cu ocazia Zilei funcționarului fiscal
SFS, PG și PCCOCS își vor intensifica eforturile în domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor din domeniul fiscal
27/06/2024
SFS, PG și PCCOCS își vor intensifica eforturile în domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor din domeniul fiscal
Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” și SIA „Ghișeul Unic de Raportare”
26/06/2024
Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” și SIA „Ghișeul Unic de Raportare”
news-events