IFS Anenii Noi – popularizare a legislației fiscale

08/11/2016
    Inspectoratul fiscal de stat Anenii Noi, în scopul popularizării legislației fiscale, a organizat un seminar cu reprezentanți ai autorităților administrației publice locale din raion privind particularitățile aplicării prevederilor Titlului VI și VII din Codul Fiscal la stabilirea taxelor locale și cotelor impozitelor pe bunurile imobiliare pentru anul 2017. În cadrul lui au fost discutate procedura și principiile stabilirii, modificării și anulării taxelor locale, modul lor de plată, criteriile de acordare a înlesnirilor fiscale. De asemenea, s-a adus la cunoștință că autoritatea administrației publice locale poate aplica toate sau o parte din taxele locale, în funcție de posibilitățile și necesitățile unității administrativ teritoriale; nu are dreptul să aplice alte taxe locale decât cele prevăzute de legislație. Pe parcursul anului fiscal stabilirea de taxe locale sau anularea ori modificarea taxelor locale se permite numai concomitent cu modificarea bugetelor unităților administrativ-teritoriale; autoritatea administrației publice locale nu este în drept să stabilească cotele taxelor locale pentru fiecare contribuabil în parte, diferențiat în funcție de forma juridică etc. Totodată, cei prezenți au fost informați despre modul de stabilire a cotelor impozitelor pe bunurile imobiliare.
       O atenție deosebită s-a atras faptului că autoritatea executivă a administrației publice locale monitorizează deciziile consiliului local privind aplicarea taxelor locale pe teritoriul administrat, le prezintă organelor fiscale în termen de 10 zile din data adoptării acestora și le aduce la cunoștință contribuabililor.
       Reducerea restanțelor este permanent pe ordinea de zi a Inspectoratului fiscal de stat pe raionul Anenii Noi, în luna octombrie fiind întreprinse o serie de măsuri pentru sporirea încasărilor și micșorarea  restanțelor față de bugetul public național. Au fost desfășurate ședințe de conformare cu 5 agenți economici care au admis restanțe la buget. Drept rezultat al aplicării măsurilor de executare silită în scopul reducerii restanței, au fost încasate 829,5 mii lei, inclusiv: încasat în rezultatul procedurii de ordonanță judecătorească 96,8 mii lei; încasat de la conturile bancare 539,8 mii lei; încasat numerar din casieriile agenților economici restanțieri 192,9 mii lei.


Galeria foto a noutății:

Noutăți asemănătoare

Onorarea obligațiilor fiscale – efect pozitiv asupra formării veniturilor statului
07/11/2016
Onorarea obligațiilor fiscale – efect pozitiv asupra formării veniturilor statului
 DAF Buiucani – educarea fiscală a tineretului
07/11/2016
DAF Buiucani – educarea fiscală a tineretului
Inspectoratul Principal de Stat a dat start forumurilor regionale cu funcționarii fiscali
07/11/2016
Inspectoratul Principal de Stat a dat start forumurilor regionale cu funcționarii fiscali
IFS Nisporeni: realizarea sarcinilor de acumulare a veniturilor la BPN
04/11/2016
IFS Nisporeni: realizarea sarcinilor de acumulare a veniturilor la BPN
news-events