IFS Bălți desfășoară activități de instruire profesională a angajaților

27/04/2016
    În scopul ridicării nivelului de profesionalism a inspectorilor fiscali, în incinta IFS Bălţi, pe 19, 20 şi 21 aprilie, au fost desfăşurate seminare informative şi de instruire pe diferite tematici. Marţi, 19  aprilie, a fost organizat un seminar cu tema  ,,Particularitățile reținerii impozitului pe venit la sursa de plată”. Seminarul a fost  prezentat de reprezentanții IFPS și expertul Agenției Fiscale Suedeze, Mita Hellberg.
    Moderatorul seminarului, Olga Golban, șef al Direcției metodologia impozitelor directe și impozitarea internațională, a explicat detaliat prevederile legale a impozitelor directe şi corectitudinea prezentării raporturilor  IRV14 şi IALS14. La seminar au participat reprezentanți a inspectoratelor teritoriale şi agenţi economici din municipiu. Totodată, în cadrul acestei vizite a fost inițiat procesul de standardizare a modului de desfășurare a seminarelor de educare a contribuabililor.
    La 20  aprilie, tot în localul IFS Bălţi, Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova a desfăşurat un seminar de instruire în domeniul datelor cu caracter personal. Astfel, au fost discutate prevederile Legii nr.133 din 08.07.2011 "Privind protecţia datelor cu caracter personal" şi Hotărârea Guvernului nr.1123 din 14.12.2010 privind aprobarea cerinţelor faţă de asigurarea securităţii datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora în cadrul sistemelor informaţionale de date cu caracter personal. La întrunirea dată, IFS Bălţi a găzduit reprezentanți ai 15 inspectorate teritoriale. 
    Joi, 21 aprilie curent, în scopul eficientizării activităţii Serviciului Fiscal de Stat, în incinta IFS Bălţi s-a desfăşurat un seminar de instruire pe aspecte de control fiscal,  în cadrul Proiectului de cooperare interinstituțională IFPS și AFS. Cursul de instruire cu privire la procesul şi procedurile controlului fiscal a fost moderat de expertul Agenției Fiscale Suedeze, d-na Helena Bigander, asistată de reprezentanții IFS Cişinău și ai IFS pe raioanele Anenii Noi, Străşeni şi Ialoveni.
    În scopul executării prevederilor indicației IFPS nr.33 din 20.04.2016, cu privire la asigurarea condițiilor adecvate de muncă şi în legătură cu apropierea Sărbătorilor de Paşti, IFS Bălţi, la 22 aprilie, a organizat lucrări de salubrizare în sedii şi a terenurilor adiacente. La această acţiune, în mod tradiţional, a participat tot colectivul, care nu numai a realizat lucrări de salubrizare, dar, de asemenea, a plantat flori, a albit arborii etc.

Galeria foto a noutății:

Noutăți asemănătoare

Retrospectiva activităţii IFS Ungheni
27/04/2016
Retrospectiva activităţii IFS Ungheni
IFS Edineț: acțiuni de conformare benevolă la cadrul legal
27/04/2016
IFS Edineț: acțiuni de conformare benevolă la cadrul legal
Instruirea practică a contribuabililor din teritoriul administrat la Cahul
27/04/2016
Instruirea practică a contribuabililor din teritoriul administrat la Cahul
IFS Sângerei acordă atenție conformării fiscale
26/04/2016
IFS Sângerei acordă atenție conformării fiscale
news-events