În scopul desfăşurării eficiente a campaniei de informare a contribuabililor şi campaniei de prezentare a Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit, în perioada 23-27 februarie, funcţionarii fiscali ai Direcţiei administrare fiscală din cadrul IFS Cantemir au desfășurat seminare în șase localitati ale raionului Cantemir (satele Visniovca, Samalia, Sadic, Cociulia, Capaclia, Haragis), cu genericul “Luna martie – luna depunerii declaraţiilor cu privire la impozitul pe venit“. În cadrul acestor seminare, persoanele fizice si juridice din aceste localități au fost informate despre termenele, modul de prezentare a declaratiilor privind impozitul pe venit ( VEN12, UNIF14, IVAO, CET08) și despre achitarea impozitului pe venit în anul 2015 . În aceeași perioadă, colaboratorii Direcţiei Administrare Fiscală au efectuat 14 acte de control cu privire la prezentarea tardivă a dărilor de seamă fiscale de către agenţii economici și persoanele fizice, dar și trei acte cu privire la restituirea impozitului pe venit persoanelor fizice. De asemenea, au fost eliberate 40 de certificate despre lipsa sau existenta restanțelor față de bugetul public național. În perioada de referință, colaboratorii Direcţiei Control Fiscal a IFS Cantemir au efectuat trei controale operative, fiind depistate trei cazuri de încălcare a art.8 alin.(2) lit.f), în derulare, pe moment, fiind trei controale totale. Plus la aceste activități, Secția urmărirea plăților a IFS Cantemir a aplicat măsuri de executare silită a obligației fiscale şi anume: au fost ridicate mijloace băneşti în numerar de la 4 agenţi economici, în sumă de 6.7 mii lei; au fost înaintate 13 ordine incaso la conturile bancare ale agenţilor economici şi încasate mijloace băneşti, în sumă de 45,6 mii lei; au fost emise dispoziții de suspendare a operațiunilor la conturile bancare la șapte contribuabili. Foto: embercarriers.com