IFS Cimișlia: pași importanți pentru asigurarea unei administrări fiscale cât mai eficiente

15/03/2016
    Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cimișlia, în scopul majorării gradului de transparență și asigurării permanente a informării publicului larg privind activitatea Serviciului Fiscal de Stat, informarea contribuabililor cu modificările operate la legislația fiscală, la data de 02.03.2016 a desfășurat un seminar cu participarea perceptorilor fiscali din cadrul SCITL din primării. La seminar a fost efectuată analiza indicatorilor principali privind colectarea impozitelor pe proprietate pentru luna februarie a anului 2016.      În perioada 29.02.2016-11.03.2016 angajați ai secției urmărirea plăților din cadrul DAF au organizat 2 ședințe de lucru cu participarea a 12 agenți economici restanțieri din sectorul administrat. Au fost înaintate 134 de dispoziții incaso în sumă de 2734.2 mii lei, s-au încasat 2137.5 mii lei.      În aceeași perioadă funcționari ai Direcției Control Fiscal au efectuat 6 acte de contrapunere, 2 acte faptice la agenți economici în legătură cu instituirea posturilor fiscale mobile. Totodată, a fost efectuată o vizită fiscală privind înregistrarea în calitate de plătitor TVA.          Campania de informare și popularizare a cetățenilor se desfășoară în tot teritoriul administrat. Sunt desfășurate următoarele acțiuni de popularizare:  - au fost plasate 165 mesaje-tip în toate cele 23 primării ale raionului și în 50 locuri publice din localitățile rurale și orașul Cimișlia;  - au fost plasate afișe în număr de 80 ex. în toate primăriile, în instituții publice, instituții financiare, oficii poștale, centre comerciale, pe panourile informative din teritoriul administrat;  - au fost distribuite 300 pliante în rândurile cetățenilor raionului;  - au fost antrenate canalele locale de televiziune și radio în distribuirea spotului;  - au fost desfășurate seminare cu ieșire în primării și în instituțiile bugetare din raion. Galeria foto a noutății: Foto: www.fisc.md

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events