IFS Cimișlia a desfăşurat, la 21 martie 2016, seminar cu participarea agenţilor economici nou-înregistraţi. La şedinţă s-au oferit informaţii ce ţin de inițierea şi gestionarea afacerii, reglementarea raporturilor de muncă, aspecte ale evidenței contabile, regimul fiscal şi alte plăţi obligatorii.
În perioada 21.03.2016-01.04.2016, angajații Secţiei urmărirea plăţilor din cadrul DAF au organizat două şedinţe de lucru, cu participarea a 13 agenţi economici restanţieri din sectorul administrat. Au fost înaintate 131 de dispoziții incaso, în suma de 757.3 mii lei, și s-au încasat 631.9 mii lei.
În luna martie, activitatea IFS Cimișlia a fost axată pe campania de informare a cetățenilor, desfăşurată în teritoriul administrat. Astfel, au fost realizate următoarele acţiuni de popularizare:
- au fost vizitate toate primăriile raionului, cu scopul de a recepționa declarațiile persoanelor fizice cetăţeni;
- au fost plasate 290 de mesaje-tip în toate cele 23 de primării ale raionului şi în 120 de locuri publice, atât din localitățile rurale, cât şi din oraşul Cimişlia;
- au fost plasate afişe informative în toate primăriile, în instituţii publice, instituţii financiare, oficii poştale, centre comerciale, pe panourile informative din teritoriul administrat;
- au fost distribuite 655 de pliante locuitorilor raionului;
- au fost antrenate canalele locale de televiziune şi radiou în distribuirea spotului informativ;
- au fost desfășurate seminare, în primării şi în instituţiile bugetare din raion.
În consecință, au fost recepţionate 2702 declaraţii de la persoanele fizice cetăţeni, care şi-au onorat obligaţiunile de prezentare a declaraţiilor în termen de până la 25 martie 2016.