IFS Criuleni desfășoară activități de conformare

23/04/2015
Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Criuleni a organizat, pe 07 aprilie curent, o şedinţă de lucru cu perceptorii din cadrul primăriilor raionului Criuleni, la care au fost abordate mai multe subiecte: Rezultatele încasării impozitelor şi taxelor locale, administrate de SCITL din cadrul primăriilor, la situaţia din 31.03.2015; Analiza restanţelor admise în raport cu începutul anului; Calcularea impozitelor şi taxelor locale administrate de către SCITL şi înmânarea avizelor de plată contribuabililor; Implementarea proiectului “Funcţionarul fiscal de sector”. În perioada de raportare, 06-17 aprilie 2015, în cadrul proiectului “Funcţionarul fiscal de sector” au fost efectuate 22 de deplasări în teritoriu, în cadrul cărora s-au  purtat discuții individuale cu persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activitate de antreprenoriat, fiindu-le explicat faptul că orice contribuabil are nu numai drepturi, dar şi obligațiuni, fiind înmânate 101 de scrisori de conformare voluntară. În acelaşi timp, în scopul monitorizării conformării benevole colaboratorii Direcţiei Control Fiscal a  IFS  pe raionul Criuleni  au continuat verificările operative la agenţii economici și persoanele-fizice ce desfăşoară activitate de antreprenoriat în domeniul comerţului şi prestării de servicii. La verificarea prestatorilor de servicii de transport, la 07-08 aprilie curent au participat colaboratori din cadrul Inspectoratului Naţional de Patrulare. Astfel, a fost monitorizată activitatea de antreprenoriat a mai multor contribuabili: 9 mijloace de transport, ce acordau servicii de transport în regim „taxi”; 3  mijloace de transport, ce prestau servicii de transport auto de pasageri şi bagaje (rute regulate); 3 mijloace de transport care transportau mărfuri. Urmare a acţiunilor întreprinse au fost depistate încălcări ale legislaţiei fiscale în 10 cazuri,  printre care: un caz  de prestare ilicită a serviciilor de transport de pasageri în regim „taxi”, în baza pseudo-licenței eliberate de ,,Euro Contact Transnational”. Falsa licenţă a fost ridicată, în baza procesului-verbal cu privire la contravenţii, pentru a fi transmisă pentru examinare, după competenţă, organelor de urmărire penală;  opt cazuri de desfăşurare ilicită a activităţii de antreprenoriat,  prin  acordarea serviciilor la transportarea de nisip,  la acordarea de servicii de frizerie și la   comercializarea cu amănuntul  a mărfurilor; un caz de deficit bănesc în casieria MCC a unei unităţi comerciale. Verificările s-au soldat cu întocmirea a 10 acte de control și  10 procese -verbale cu privire la contravenție. Drept rezultat vor  fi aplicate sancţiuni, în temeiul  art. 263(1) din Codul contravențional, pentru desfăşurarea activităţilor ilicite de antreprenoriat, iar amenda va constitui suma de 24000 lei. Pentru încălcarea art. 293¹ (4) din Codul contravențional -  deficit de  mijloace băneşti în casieria MCC -, amenda va constitui suma de 1000 lei . De asemenea, autoritatea fiscală a informat persoanele fizice despre necesitatea legalizării activităţii de antreprenoriat şi, în scopul conformării benevole, a înmânat cetăţenilor nouă scrisori de conformare. www.roportal.ro

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events