IFS Drochia i-a instruit pe contribuabili la subiectul calculării și reținerii impozitului la sursa de plată

26/10/2015
În scopul eficientizării administrării fiscale, colaboratorii IFS Drochia au expediat reprezentanților  cultelor religioase din raion 17 scrisori de conformare, prin care aceștia au fost informați despre aspectele juridice ale angajării în câmpul muncii şi despre prevederile art. 88-90, art.901 din Codul fiscal. Conform prevederilor legislației în vigoare, fiece organizație sau patron, care are persoane angajate sau în folosul cărora se achită plăți, urmează să calculeze și să rețină impozitul la sursa de plată. Conform prevederilor art. 92 din Codul fiscal, dările de seamă fiscale privind impozitul la sursa de plată se prezintă, de către plătitorii veniturilor, organului fiscal până la data de 25 a lunii imediat următoare. De asemenea, organizația va prezenta, până la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, darea de seamă (IALS14), în care va indica numele și prenumele, codul fiscal al persoanei fizice, precum și suma totală a plății și a impozitului pe venit reținut. Totodată au fost aduse la cunoştinţă prevederile art.83 din Codul Fiscal, referitor la  obligațiunea  prezentării declarația cu privire la impozitul pe venit (forma VEN12).              Întru executarea ordinului IFPS nr 71 din 19.10.2015, prin intermediul ziarului local contribuabilii au fost informați despre sistarea de către Î.S.”Fiscservinform“, începând cu 01.07.2015, a eliberării semnăturilor electronice cu titlu gratuit prin finanțare de la bugetul de stat şi, începând cu 19.08.2015, a eliberării semnăturilor electronice contra plată.   La data de 21 octombrie 2015, la Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Drochia a avut loc o şedinţa de instruire internă a funcţionarilor fiscali cu genericul, la care s-au discutat aplicarea în practică a prevederilor Legii nr.90 din 25.04.2008 ”Cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei”, Legii nr.325 din 23.12.2013 Privind testarea integrităţii profesionale şi a Hotărârii Guvernului nr.134, din 22.02.2013, privind stabilirea valorii admise a cadourilor simbolice,  a celor oferite din politeţe sau cu prilejul anumitor acţiuni de protocol şi aprobarea Regulamentului cu privire la evidenţa, evaluarea, utilizarea şi răscumpărarea cadourilor simbolice, a celor oferite din politeţe sau cu prilejul anumitor acţiuni de protocol. Totodată, funcţionarii fiscali au făcut cunoştinţă cu ordinele, scrisorile, parvenite de la IFPS și Ministerul Finanţelor. Foto: atlantacontabilidade.com.br

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events