IFS Florești: activitate în complex

25/05/2015
În perioada 11-21 mai curent, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Florești a întreprins atât acțiuni de familiarizare a contribuabililor cu prevederile legislației fiscale, acțiuni în vederea combaterii fenomenului de activitate ilicită, verificării legalității activității de comerț cu amănuntul desfășurate în piețele din raion, cât și măsuri de executare silită a obligațiunilor fiscale. Astfel, întru executarea obiectivelor stabilite în  Planurile comune de activitate cu APL, IFS Florești monitorizează procesul de calculare a impozitelor pe proprietate și a taxelor locale de către specialiștii în percepere fiscală din cadrul primăriilor, completarea avizelor de plată și înmânarea lor în termen contribuabililor. Totodată, pe 18 mai curent a fost organizată o ședință de lucru cu perceptorii fiscali din primării, în cadrul căreia au fost aduse la cunoștință: analiza achitării restanțelor istorice  și achitările pe anul curent a impozitelor pe proprietate, realizarea obiectivului  de reducere lunară a restanțelor; particularitățile calculării impozitului funciar și pe bunurile imobiliare, corectitudinea acordării scutirilor stipulate în art.283 și 284 din Codul fiscal; procedura de înmânare a  avizelor de plată contribuabililor; modul de completare și termenul de prezentare a dării de seamă,  forma BIPF1 pentru anul 2015; modul de înregistrare la serviciile fiscale electronice și posibilitatea imprimării formularelor de documente primare cu regim special (forma 1-SF și 2SF); De asemenea, perceptorii fiscali au fost informați despre implementarea proiectului „Funcționarul fiscal în sectorul de administrare fiscală”, scopul proiectului și sarcinile atribuite inspectorului de sector, făcându-se apel în același timp la conlucrare. În cadrul ședinței perceptorii fiscali au primit avizele de plată a impozitului pe bunurile imobiliare pentru bunurile imobiliare cu altă destinație decât cea locativă - proprietate a persoanelor fizice-cetățeni - pentru înmânarea lor contribuabililor și urmărirea  achitării plăților. Angajații fiscali ai Direcției control  au efectuat inspecții în  patru  piețe  ale  raionului la contribuabilii ce desfășoară activitate de comerț a mărfurilor  cu amănuntul. Drept rezultat, au fost  întocmite  procese-verbale  contravenționale la 25  cetățeni  cu  aplicarea  sancțiunilor  contravenționale,  potrivit  art. 263  alin. 1 din CC  în  sumă  totală  de  28  mii  lei.  Cetățenii au  fost  familiarizați cu prevederile  legislației ce vizează necesitatea conformării benevole și legalizării activității de antreprenor. În același timp, Procuraturii raionului  Florești,  pe  parcursul  lunii  curente,  i-au  fost  înaintate  2  materiale  de  control  ce  conțin  indici a  componenței  de  infracțiune,  prevăzute de  art. 24  al  Codului  Penal  al  Republicii  Moldova,  privind  comiterea  evaziunii  fiscale  prin  diminuarea  calculării  impozitelor.                          În perioada de referință au mai fost aplicate măsuri de executare silită a obligațiunilor fiscale către contribuabilii restanțieri: au fost înaintate dispoziții de suspendare a conturilor bancare la 58 agenți economici; încasate mijloace bănești de la conturile bancare a restanțierilor în sumă totală de 891,2 mii lei; ridicate mijloace bănești în numerar din casieria a 19 agenți economici în sumă de 92,8 mii lei; întocmit un act de sechestru în sumă de 12,2 mii lei; au fost luate la evidență specială obligații fiscale în sumă de 588,4 mii lei. Foto: factoexpert.com

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events