IFS Florești popularizează legislația fiscală

24/09/2014
Pentru perioada 08.09.2014 – 19.09.2014, în cadrul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Floreşti a avut loc un şir de activităţi de popularizare a legislației fiscale şi instruire a contribuabililor. La 10.09.2014 a fost desfășurat un seminar destinat contribuabililor nou-înregistraţi din raza teritoriului administrat, la temele: Acţiunile persoanelor fizice şi juridice nou-înregistrate în raport cu organul fiscal; Principiile de determinare a obligaţiilor fiscale; Prezentarea dărilor de seamă (în termen, cu întîrziere, repetat etc.); Drepturile şi obligaţiunile contribuabilului; Familiarizarea contribuabililor noi înregistraţi cu aspectele fiscale, precum şi aspecte din legislaţia muncii; Înregistrarea ca subiect al impunerii cu TVA; Principiile de calculare a impozitului pe venit din salariu şi alte surse, a contribuţiilor sociale şi primelor de asigurare medicală; Modul de înregistrare a subdiviziunilor; Aspecte ale conformării benevole. Cu același scop, la 17.09.2014 a fost organizat un seminar destinat contribuabililor în cadrul căruia s-a pus accentul pe eficacitatea serviciilor electronice, precum și pe conectarea acestora și accesarea lor pas cu pas. Pe ordinea de zi a seminarului au fost puse în discuţie următoarele subiecte: Modalitatea de eliberare de către Serviciul Fiscal a documentelor primare cu regim special. „ e-Factura” – avantaje; „Comanda on-line a formularelor tipizate”; „Descarcă formulare”; „Calendarul fiscal extins”; „Acces avansat la informaţii despre contribuabil”. De asemenea, în cadrul seminarului s-a mai discutat noul serviciu destinat contribuabililor – „e-Factura” -, care este menit să înlocuiască mecanismul curent de eliberare şi evidenţă a facturilor fiscale și facturilor în format tradiţional pe hârtie cu un mecanism modern. S-a atenţionat despre avantajele noului serviciu, fiind menționată creşterea operativităţii în partea ce ţine de documentarea tranzacţiilor efectuate, reducerea riscului falsificării facturilor fiscale, creşterea productivităţii muncii, reducerea cheltuielilor de imprimare a facturilor şi facturilor fiscale, excluderea riscurilor de pierdere a formularelor facturilor sau facturilor fiscale, reducerea cheltuielilor suportate. În același context, pentru asigurarea continuă a implementării Programului de conformare benevolă - 2014, Consiliul de Conformare al IFS Floreşti a desfășurat 4 şedinţe cu contribuabilii din listele riscurilor deja selectaţe. În cadrul întrunirii agenţii economici invitaţi au fost informaţi despre prevederile Programului de Conformare pentru anul 2014 privitor la respectarea legislaţiei fiscale şi riscurile admise în I semestru al anului 2014 faţă de 2013, precum şi consecinţele neconformării benevole asupra încălcărilor admise la calcularea, achitarea şi declararea impozitelor şi contribuţiilor reţinute din salariul minim legal stabilit pentru genurile de activitate practicate din ramurile economiei naţionale. De asemenea, pe parcursul perioadei trecute au mai fost întreprinse un şir de acțiuni legate de efectuarea controalelor prin metoda verificării operative, inclusiv la comercianţii ce desfăşoară comerţ stradal, în incinta pieţelor, centrelor comerciale, la agenţii economici care prestează servicii în domeniul alimentaţiei publice, farmacii. Astfel, au fost efectuate 26 de controale fiscale, din care 2 totale, 20 operative, 2 tematice şi un control faptic, cu calculări de impozite şi taxe în mărime de 25253 lei, sancţiuni fiscale 14486 lei și au fost întocmite 23 de procese-verbale contravenționale, cu aplicarea sancțiunilor de 12900 lei. Foto: www.fisc.md

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events