IFS Nisporeni acționează concertat pentru a reduce restanțele la buget

24/11/2015
La 20 noiembrie curent, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Nisporeni a desfăşurat un seminar pentru contribuabilii din teritoriului administrat, la care s-au discutat modul de utilizare a serviciilor fiscale electronice de către persoanele fizice și juridice, imprimarea independentă a formularelor primare cu regim special începând cu 01.01.2016, abonarea la SIA ˮDiseminare mesajeˮ etc. La 23 noiembrie s-a desfăşurat deja o ședință de instruire internă a funcţionarilor fiscali,  la care s-a discutat Codul de conduită a funcționarului fiscal (aprobat prin Ordinul IFPS nr.357, din 28.05.2012) și  Legea Insolvabilității, nr.149, din 29.06.2012. În perioada de raportare, a mai fost elaborat un articol informativ, pentru publicare în ziarul local, referitor la imprimarea de sine stătător a formularelor primare cu regim special,  începând cu 01.01.2016. Cu același scop au mai fost elaborate pliante informative, care să fie repartizate contribuabililor.  Cu scopul majorării acumulărilor la buget și reducerii restanțelor, în perioada nominalizată colaboratorii SUP au format grupuri de lucru, care, conform graficului stabilit, s-au deplasat  la persoanele fizice cetățeni ce au înregistrat restanțe la bugetul APL. În consecință, au fost vizitați la domiciliu 100 de cetățeni,  din două primării, și 39 de cetățeni au achitat restanța, în sumă de 9,5 mii lei. Totodată, au fost perfectate 15 acte de sechestru.  Pe parcursul acestei perioade  au fost operate  controale operative  a agenţilor economici din teritoriul administrat, fiind atestate mai multe încălcări: •   Un  agent economic desfășura activitatea de întreprinzător fără utilizarea MCC, pe acest caz vor fi aplicate  sancţiuni fiscale, conform art. 254 (2) CF,  în sumă de  5000 lei; •   La doi agenți economici lipseau documentele de provenienţă a produselor expuse spre realizare și, respectiv, vor fi aplicate sancţiuni fiscale, conform art. 253  (1) CF,  în sumă de 10 000 lei; •  Trei persoane fizice practicau activități comerciale fără a fi  înregistrați în modul stabilit de legislație, fiindu-le aplicată, prin urmare, sancțiune administrativă, în baza art.263 (1) al Codului Contravenţional, nr.218-XVI, din 24.10.2008,  în sumă de  3000 lei.  Pentru majorarea acumulărilor la buget și reducerea restanțelor, în perioada nominalizată colaboratorii IFS au întreprins diverse acțiuni dictate de legislația în vigoare. Astfel, unui contribuabil cu restanțe la buget i-au fost suspendate operațiunile la conturile bancare, au fost perfectate 9 ordine incaso, în baza cărora  s-a încasat suma de 12,2 mii lei și, plus de aceasta, din casieria a cinci contribuabili  restanțieri a fost ridicată suma de 16,8  mii lei.Foto: www.texastaxtalk.com

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events