IFS Ocnița: instruire a contribuabililor și propria evaluare a activității

17/07/2015
În scopul informării și instruirii contribuabililor, dar și a mediatizării modificărilor intervenite în legislația fiscală, în perioada 01-17 iulie 2015 inspectorii fiscali ai IFS Ocnița au organizat întâlniri cu 30 agenți economici, cu referire la modificările curente operate în legislația fiscală. Astfel, discuția s-a axat asupra: prezentarea dărilor de seamă în termenii stabiliți de legislație; monitorizarea noutăților în legislația fiscală; necesitatea conformării fiscale benevole la prevederile legislației în vigoare și achitarea în termen și deplin a plăților aferente bugetului. În același sens, a fost analizată modalitatea completării Calculului la impozitul pe bunurile imobiliare (Forma BIJ-15), dar și ordinul IFPS nr. 533 din 26.06.2015 privind aprobarea formularului Informației cu privire la volumul de apă livrată în scopurile specificate la art.306 lit. b), c), d) și e) al Codului Fiscal și Instrucțiunea de completare a acesteia. Pentru întrunirea obiectivelor individuale a activității de performanță, au fost efectuate inspecții în teritoriul a trei primării, urmărindu-se obiectivul combaterii evaziunii fiscale în sistemul agrar. Ca rezultat, au fost depistate un șir de persoane fizice ce practică activități de antreprenoriat ilicite, prezentând risc de fraudă fiscală, fiindu-le explicată legislația în vigoare și înmânate scrisori de conformare. Pe 14.07.2015 IFS pe raionul Ocnița a fost inclus în campania internă de evaluare a performanțelor colective. În cadrul ședințelor de evaluare au fost studiate minuțios rapoartele de activitate pentru primul semestru al anului 2015, au fost discutați indicatorii de performanță ce țin de dinamica restanțelor, eficiența controalelor fiscale, contracararea activității firmelor fantomă, eficiența posturilor fiscale, încasările la BPN etc., precum și au fost analizate problemele cu care se confruntă IFS Ocnița în procesul de administrare fiscală.  În acest context, IFS pe raionul Ocnița va depune toate eforturile pentru a îmbunătăți algoritmul de activitate în direcționarea scopurilor pentru acumularea optimă de venituri la Buget.Foto: evolllution.com

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events