IFS pe raionul Cimișlia: pe calea majorării gradului de transparență

24/02/2015
Urmărind majorarea gradului de transparență și asigurare permanentă a informării publicului larg cu privire la activitatea Serviciului Fiscal de Stat, dar și în legătură cu modificările operate în legislația fiscală, IFS pe raionul Cimișlia a desfășurat pe 16.02.2015 un seminar cu participarea contribuabililor din sectorul administrat. Obiectivul a fost - popularizarea legislației fiscale, aducerea la cunoștință a modificărilor și completărilor la Codului Fiscal și la alte acte normative. De asemenea, pe 19 februarie curent a fost organizată o acțiune cu reprezentanții APL, referitoare la modul de organizare a inventarierii  gospodăriilor țărănești pentru efectuarea radierii, din oficiu, din Registrul fiscal de stat a gospodăriilor țărănești care au fost înregistrate până la intrarea în vigoare a Legii privind gospodăriile țărănești (de fermieri) nr.1353-XIV din 3 noiembrie 2000 și care nu au fost reînregistrate până la 01 ianuarie 2002. În perioada de referință, 16-22.02.2015, inspectorii fiscali au efectuat  verificări operative la agenții economici care desfășoară activitatea în unități comerciale și la titularii patentei de întreprinzător de pe teritoriul pieței din s. Selemet, r-l Cimișlia, fiind stabilite 2 cazuri de activitate ilegală și urmează a fi aplicate sancțiuni contravenționale în sumă de 1,4  mii lei. Concomitent, în aceeași perioadă au fost verificate calculele impozitelor și taxelor administrate de către serviciile de colectare în 2 primării: Troiţcoe şi Gradişte. Drept rezultat al verificării, au fost aduse în concordanță soldurile din registrele primăriilor și din baza de date a SISF.Foto: libertatea.ro

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events