IFS Râșcani promovează un nivel ridicat de conformare voluntară

26/10/2016
    Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Râșcani, în scopul promovării unui nivel ridicat de conformare voluntară a contribuabililor din sectorul agrar, a desfășurat pe 25 octombrie curent, de comun cu conducerea raionului,  o ședință la care s-a analizat calcularea, raportarea și achitarea deplină și la timp la BPN a obligațiilor fiscale, având la bază ca indicatori achitările la BPN, inclusiv la BASS și FAOAM raportat la un hectar prelucrat de către contribuabilii din agricultură. O deosebită atenție s-a acordat conformării agenților economici incluși în programul de conformare pentru anul curent cu un nivel mai scăzut decât media pe raion și cu risc specific cum ar fi, achitarea salariului în plic. Din partea conducerii raionului și a IFS pe raionul Râșcani a fost transmis un mesaj ce urmărește scopul conformării contribuabililor în termene rezonabile și s-a apelat la conștiința acestora.
    De asemenea, în perioada 17.10.2016-24.10.2016, au fost organizate seminare de informare a elevilor din liceele din raionul Râșcani referitor la  activitatea Serviciul Fiscal de Stat,  administrarea fiscală, precum și aspectele legate de impozite și taxe. Astfel, în perioada lunii octombrie  atare seminare au fost desfășurate cu elevii din  6 licee ale raionului.
    Totodată, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Râșcani a organizat pe  21 octombrie 2016 un seminar de instruire cu contribuabilii. În cadrul lui  au participat 23 de contribuabili și au fost puse în discuție următoarele subiecte:
    -Registrul  fiscal de stat de evidență a contribuabililor. Procedura de înregistrare a modificărilor în Registrul fiscal. Anularea codului fiscal.
    -Serviciile electronice. Modul de conectare la serviciile electronice.

Noutăți asemănătoare

Dinamica pozitivă a încasărilor la buget – rezultatul eforturilor de promovare a reformelor de modernizare europeană a fiscului
28/10/2016
Dinamica pozitivă a încasărilor la buget – rezultatul eforturilor de promovare a reformelor de modernizare europeană a fiscului
Comunicat privind emiterea bonului fiscal
27/10/2016
Comunicat privind emiterea bonului fiscal
<span class="important">Important !!!</span> Comunicat cu privire la declararea numerarului în valută străină și monedă națională la organele vamale de către persoanele juridice rezidente
27/10/2016
<span class="important">Important !!!</span> Comunicat cu privire la declararea numerarului în valută străină și monedă națională la organele vamale de către persoanele juridice rezidente
Veniturile încasate la buget de către SFS se înscriu pe un trend ascendent
27/10/2016
Veniturile încasate la buget de către SFS se înscriu pe un trend ascendent
news-events