IFS Rezina: Acțiuni de executare silita a rau-platnicilor

27/11/2015
Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Rezina, în scopul asigurării planului de venituri la BPN, reducerii restanțelor față de buget, precum și pentru o colaborare eficiente cu organele administrației publice locale, în perioada 17- 20 noiembrie 2015, a organizat, de comun cu Consiliul raional Rezina, ședințe de audiere a primăriilor, în care se înregistrează restanțe la impozitele și taxele administrate de SCITL . În cadrul ședințelor au fost audiate 18 primării și 2 agenți economici. În cadrul ședințelor, cu fiecare primărie în parte, reprezentată de primari, perceptori fiscali și contabili și primăriilor, precum și conducătorii agenților economici, s-au discutat problemele ce țin de încasarea impozitelor și taxelor, precum și măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru lichidarea integrală a restanțelor la buget. Plus de aceste activități, tuturor primăriilor din raion le-au fost remise scrisori explicative privind stabilirea corectă a taxelor locale pentru anul 2016. În perioada indicată, au fost întreprinse  măsuri de executare silită, care au avut acelaşi scop, de asigurare de venituri la BPN și reducerea restanțelor față de buget. Astfel, au fost înaintate 8 ordine incaso, în baza cărora s-au încasat 39,4 mii lei, au fost ridicate mijloace bănești din casieriile  a doi  agenți economici, în sumă de 2,0 mii lei, au fost înaintate trei notificări, cu avertizare de achitare a restanțelor admise. De asemene, în perioada de referință a continuat  verificarea operativă a persoanelor care desfășoară activitate de întreprinzător ilicită, fiind stabilite 12 cazuri de activitate ilicită, cu întocmirea a 12 procese-verbale, conform art. 263 alin. (1) din Codul Contravențional al Republicii Moldova. Pentru neprezentarea în termenul stabilit de legislație a dării de seamă privind calcularea și plata primelor de asigurare obligatorii de asistență medicală, în perioada 16-20 noiembrie 2015, persoanelor cu funcții de răspundere a agenților economici le-au fost întocmite  patru procese-verbale, conform art. 266 alin. (4) din Codul Contravențional al RM, cu aplicarea amenzilor corespunzătoare.Foto: www.vermontvirtualoffice.com

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events