Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Ștefan Vodă a înscris în activitatea sa cotidiană mai multe acțiuni ce țin de fortificarea realizărilor pe segmentul administrării fiscale eficiente. Astfel, recent a desfășurat un seminar care a avut ca tematică mai multe subiecte, între care: achitarea impozitului pe bunurile imobiliare și impozitului funciar până la 30.06.2016 - reducere 15%; aspecte ce țin de patenta de întreprinzător; conformarea voluntară - instituirea unui cadru unitar al relațiilor de parteneriat în raport cu mediul de afaceri, bazat pe încredere și susținere reciprocă; consecințele achitării salariilor în plic; ordine, indicații, scrisori ale IFPS și Ministerul Finanțelor; sisteme informaționale automatizate de raportare fiscală.
Pentru intensificarea muncii aferente procesului de conformare a contribuabililor, îmbunătățirii civismului fiscal au fost organizate
18 ședințe de lucru cu contribuabilii cu risc sporit de neconformare. În același timp, au fost efectuate 2 controale fiscale prin metoda de verificare totală la solicitarea agenților economici în legătură cu lichidarea întreprinderii și 1 (un) control fiscal prin metoda verificării tematice privind restituirea TVA.
Cât privește organizarea activității funcționarului fiscal în sectorul de administrare fiscală, au fost întreprinse acțiunile:
- 1 (un)seminar colectiv la care au participat 22 fondatori a gospodăriilor țărănești;
- 1 inspecție la fața locului;
- înmânate 63 de scrisori privind conformarea voluntară;
- 1 note întocmite către conducere;
- recepționate 102 de declarații CET08.
Alte activități s-au referit la majorarea acumulărilor la buget și reducerea restanțelor, au fost purtate discuții cu
22 contribuabili, cei mai mari agenți economici restanțieri, stabilindu-se termene rezonabile de onorare benevolă a obligațiilor fiscale la bugetul public național. Ca urmare a măsurilor întreprinse, au fost acumulate plăți, impozite și taxe la BPN în sumă totală de
626,9 mii lei.
Pe cazurile de încălcare a legislației în vigoare au fost aplicate sancțiuni administrative în sumă de
14,0 mii lei, cu întocmirea a 14 procese verbale contravenționale.
Galeria foto a noutății:
Foto: www.foto.md