IFS Strășeni intensifică acțiunile de stingere a restanţelor de către contribuabili

17/12/2014
Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Straseni, în perioada 01-12 decembrie 2014, întru majorarea acumulărilor şi reducerea restanțelor la BPN a convocat  o şedinţă de lucru cu participarea agenţilor economici restanțieri, la care a fost abordată  redresarea  situaţiei şi posibilitatea achitării  datoriilor la BPN. Urmare a audierii restanţierilor, de comun cu CNAS, CNAM și Prețurile din sector, 9 agenţi economici au achitat la buget 335,4 mii lei. În perioada de referință, au mai fost întreprinse un şir de controale prin metoda verificării operative, inclusiv la comercianţii ce desfăşoară comerţ stradal, în incinta pieţelor,  precum şi în baza petiţiilor parvenite pe adresa Serviciului Fiscal de Stat. Astfel, au fost efectuate 5 controale fiscale, la care s-au stabilit încălcări contravenţionale, cu aplicarea sancţiunilor în sumă de 3,5 mii lei. În aceiași perioadă inspectorii fiscali au fost detașați în primării, unde au avut întrevederi  cu contribuabilii persoane fizice-cetăţeni, pentru  a le aduce la cunoştinţă obligațiunea de a achita impozitul pe bunurile imobiliare şi impozit funciar, a căror termen de achitare a expirat  la data de  15 octombrie. În rezultatul întrunirilor au fost înmânate 210 de scrisori de conformare contribuabililor-cetăţeni  ce au admis restanțe la impozite pe proprietate, cu stabilirea termenului-limită de achitare a restanțelor admise. De asemenea, în perioada de referință s-au convocat 3 sedinte cu agenţii economici, selectați în programul de conformare, din sectorul alimentației publice, agriculturii și stații PECO, cu audierea agenţilor economici referitor la achitarea salariului, impozitelor şi taxelor. Tot în această perioadă, conform planului de instruire internă, a fost desfăşurat un seminar de instruire a funcţionarilor fiscali, la subiecte vizând modificările şi completările la legislaţia fiscală de ultimă oră. Un alt aspect discutat în cadrul seminarului a fost conformarea benevolă a contribuabililor și necesitatea intensificării eforturilor în scopul conformării benevole, fiind prezentate un șir de cifre statistice ce denotă că la acest capitol urmează a mai fi depuse eforturi. De asemenea, a fost mai fost abordat  subiectul atingerii unui nivel înalt al încasărilor către sfârșitul anului 2014, problemele ce apar și posibilitățile de rezolvare a lor, fiind solicitată întreprinderea de acțiuni pentru asigurarea conformării fiscale la achitarea impozitelor și taxelor Foto: caslab.com

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events