IFS Ungheni: comunicare și metode de interacțiune între contribuabili și autoritatea fiscală

29/09/2015
Inspectoratul Fiscal de Stat pe r. Ungheni, având ca scop atât informarea contribuabililor, cât și majorarea gradului de conformare voluntară a acestora, a desfășurat în perioada 21–25 septembrie 2015 mai multe activități specifice, printre care: Conform programului de conformare, contribuabilii monitorizați din ramura industriei prelucrătoare au fost convocați într-o ședință în cadrul IFS Ungheni. S-a discutat problema calculării și virării în mărime deplină către BPN a sumelor impozitelor, taxelor și altor plăți. Pentru toți agenții economici prezenți s-a menționat că în privința celor care nu au renunțat la practicile ilegale de a-și ascunde veniturile reale și se eschivează pe această cale de la onorarea deplină a obligațiilor fiscale față de buget, contribuie la creșterea evaziunii fiscale și fac concurență neloială agenților economici onești, vor fi aplicate măsuri de conformare forțată. Totodată, au fost analizați indicatorii economici aferent relațiilor cu bugetul a întreprinderilor incluse în programul de conformare. Concomitent, în această perioadă au fost organizate deplasări în șase dintre sectoarele de administrare fiscală ale r. Ungheni, respectiv au fost informați agenții economici din raza sectoarelor cu referire la ultimele modificări survenite în legătură cu gestionarea semnăturilor electronice. S-a discutat cu persoanele fizice referitor la modalitatea de desfășurare a activității de întreprinzător în concordanță cu legislația Republicii Moldova. În aceeași perioada, echipa mobilă a Biroului Comun de Informații și Servicii – BCIS Ungheni, din cadrul căreia face parte și IFS pe r. Ungheni, a oferit consultanță în domeniul fiscal populației din s. Năpădeni, r. Ungheni. În scopul încasării restanțelor formate la BPN, în perioada 06 -10 iulie 2015, Secția urmărirea plăților din cadrul Direcției administrare fiscală a IFS pe raionul Ungheni a intensificat măsurile de executare silită, prevăzute de Codul Fiscal al RM. Ca urmare: au fost înaintate 24 somații; înaintate 34 ordine incaso la conturile bancare ale contribuabililor, din care au fost executate 28 în sumă de 19,4 mii lei; ridicate mijloace bănești în numerar din casieriile a 13 contribuabilii restanțieri, în sumă de 54,8 mii lei. Totodată, angajați ai Direcției control fiscal, în perioada 21– 27.09.2015 au efectuat 8 verificări operative, dintre care în 5 cazuri au fost stabilite încălcări ale legislației fiscale. Încălcări s-au înregistrat la desfășurarea activității de întreprinzător fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat, în 2 cazuri fiind întocmite procese-verbale cu privire la contravenție, conform art. 263 alin. (1) din Codul contravențional al Republicii Moldova, pentru care s-au aplicat sancțiuni contravenționale în mărime de 6 mii lei. În 3 cazuri a fost constatată încălcarea prevederile art.8 alin.(2), lit. c) Cod Fiscal , cu întocmirea actelor de control și proceselor verbale cu privire la contravenție, în baza art.293' alin. (5), art.293' alin. (4) și art.263 alin. (4) din Codul Contravențional al RM, pentru care urmează a fi aplicate sancțiuni fiscale în sumă de 15 mii lei și sancțiuni contravenționale în mărime de 9 mii lei. Inspectoratul Fiscal de Stat pe r. Ungheni îndeamnă contribuabilii să respecte prevederile legislației fiscale și să participe activ la procesul de conformare voluntară.Foto: hdtecnologia.com.br

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events