IFS Ungheni demarează acţiuni ample de conformare a contribuabililor

23/09/2015
În scopul implementării obiectivelor Strategiei de comunicare a Serviciului Fiscal de Stat, precum şi în contextul promovării sloganului “Funcţionarul fiscal - în serviciul contribuabilului!”, în perioada 14 – 18 septembrie 2015, IFS pe raionul Ungheni a efectuat vizite în cinci sectoare,  fiind verificați, la faţa locului, 77 de agenţi economici. Totodată, au fost oferite consultaţii pe teme fiscale persoanelor fizice cu referire la desfăşurarea activităţii de întreprinzător în concordanţă cu legea şi consecinţele neconformării voluntare. La același subiect, în cadrul şedinţei cu șefii de Direcţii au fost analizate rapoartele inspectorilor, care s-au deplasat în sectoare, şi au fost discutate problemele cu care se confruntă în derularea proiectului. În perioadă de referinţă, conform programului de monitorizare, au fost desfășurate  şedinţe cu agenţii economici cu risc sporit din domeniul comerţului cu ridicata şi amănuntul și al transportului. Astfel, au fost analizaţi indicatorii economici aferent relaţiilor cu bugetul a întreprinderilor incluse în programul de conformare. IFS Ungheni a mai organizat, pe 15 septembrie 2015, o şedinţă cu agenţii economici restanţieri, fiind audiaţi 16 agenţi economici restanţieri, care au fost atenţionaţi despre necesitatea reducerii restanţelor în termeni cât mai reduși. Conform planului de desfăşurare a seminarelor pentru contrbuabili, pe 15 septembrie curent, a fost organizat seminarul  de instruire a agenţilor economici nou – înregistraţi. La acest seminar tinerii antreprenori au fost familiarizaţi cu Ghidul “Asistenţă în lansarea afacerilor”, discuțiile vizând regimurile fiscale în dependenţă de forma organizatorico-juridică practicată,  modalitatea şi termenele de prezentare a dărilor de seamă, precum şi onorarea obligaţiunilor fiscale,  tipurile de încălcări  şi mărimea sancţiunilor.  Au fost oferite consultaţii cu privire la modificările şi completările legislaţiei fiscale, dar şi au fost puse în discuţie  oportunităţile de care dispun contribuabilii accesând pagina electronică a Serviciului Fiscal. Totodată, cu scopul educării tinerei generaţii, săptămâna curentă a continuat acţiunea de educare şi informare fiscală a elevilor din Gimnaziul satului Teşcureni. Atât elevii, cât şi cadrele didactice s-au implicat activ în dialog, auditoriul fiind informat despre dezavantajele muncii la negru și îndemnat să nu tolereze fenomenul corupţiei, dar şi să nu accepte implicarea în acte de evaziune fiscală. În perioada de raportare, echipa mobilă a  Biroului Comun de Informaţii şi Servicii – BCIS Ungheni, din care face parte şi IFS Ungheni, a oferit consultanţă în domeniul fiscal populaţiei din raionul Ungheni. De către Serviciul Fiscal au fost oferite informaţii referitor la regimul de impozitare a contribuabililor și obligativitatea achitării restanţelor, activitatea Biroului de consultanţă, restituirea impozitelor achitate în plus, serviciile  electronice fiscale etc. Galeria foto a noutatii: Foto: ar

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events