„Impozite și taxe locale” – noua rubrică din Registrul de stat al actelor locale

29/01/2024
Serviciul Fiscal de Stat informează că Registrul de stat al actelor locale, de pe portalul guvernamental www.actelocale.gov.md, a fost completat cu o rubrică nouă „Impozite și taxe locale”, în care sunt plasate deciziile autorităților administrației publice locale cu privire la stabilirea, modificarea, anularea cotelor impozitelor și taxelor locale.

Rubrica dedicată impozitelor și taxelor locale a fost instituită cu scopul de a asigura comoditatea accesării de către contribuabili, precum și a facilita accesul la informația aferentă deciziilor autorităților administrației publice locale cu privire la stabilirea, modificarea, anularea cotelor impozitelor și taxelor locale.

Deciziile consiliilor locale din cadrul administrației publice locale privind aprobarea cotelor impozitelor și taxelor locale pot fi vizualizate prin accesarea site-ului www.actelocale.gov.md/ → Compartimentul „Decizii” și selectarea din rubrica ”APL” a denumirii autorității administrației publice locale, iar din rubrica „Domeniul de activitate” a categoriei ”Impozite și taxe locale”.

Potrivit prevederilor titlurilor VI și VII din Codul fiscal, precum și Legii pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal nr. 1056/2000, cotele concrete ale impozitului pe bunurile imobiliare, impozitului funciar și taxelor locale se stabilesc anual de către autoritățile reprezentative și deliberative ale administrației publice locale.

Subsecvent, conform normelor statuate de art. 101 din Legea privind administrația publică locală nr. 436/2006, autoritățile administrației publice locale sunt obligate să includă actele acestora, în conformitate cu această Lege și Legea nr. 317/2003 privind actele normative ale Guvernului și ale altor autorități ale administrației publice centrale și locale, în Registrul de stat al actelor locale.

Articolul 20 alin. (6) din Legea menționată prevede că, deciziile cu caracter normativ intră în vigoare la data includerii lor în Registrul de stat al actelor locale sau la data indicată în textul deciziei, care nu poate preceda data includerii acesteia în Registrul de stat al actelor locale.

Totodată, Serviciul Fiscal de Stat informează despre posibilitatea de a consulta pe pagina-web a SFS deciziile privind cotele impozitelor și taxelor locale aprobate de către autoritățile publice locale. Informația respectivă poate fi găsită în meniul Legislație, pagina „Acte emise de către AAPL”. Pentru comoditatea utilizatorilor de informație, deciziile necesare pot fi identificate prin aplicarea filtrelor precum: Direcția deservire fiscală (DDF), Raioane, Localitatea, Anul. În context, este de menționat că responsabilitatea aferent legalității și temeinicii deciziilor adoptate și publicate revine autoritățile publice locale.

Noutăți asemănătoare

Modalitățile de raportare a cazurilor de neeliberare a bonului de casă
01/02/2024
Modalitățile de raportare a cazurilor de neeliberare a bonului de casă
Rezultatele organului de urmărire penală al SFS pe parcursul anului 2023
30/01/2024
Rezultatele organului de urmărire penală al SFS pe parcursul anului 2023
Precizările SFS aferent prezentării certificatului privind lipsa sau existența restanțelor în cadrul procedurilor de achiziții publice
26/01/2024
Precizările SFS aferent prezentării certificatului privind lipsa sau existența restanțelor în cadrul procedurilor de achiziții publice
Serviciul Fiscal de Stat anunță despre extinderea listei agenților economici care vor utiliza echipamentele de casă și de control conectate la SIA „MEV”
25/01/2024
Serviciul Fiscal de Stat anunță despre extinderea listei agenților economici care vor utiliza echipamentele de casă și de control conectate la SIA „MEV”
news-events