În atenţia persoanelor fizice: Conformarea voluntară a contribuabililor – una din sarcinile de bază ale Serviciului Fiscal de Stat

26/07/2016

    Serviciul Fiscal de Stat atenționează cu privire la intensificarea acțiunilor de asigurare a conformării voluntare a contribuabililor, educarea și convingerea posibililor evazioniști să-și onoreze obligațiile față de bugetul public național.
    În acest context se atenționează persoanele fizice:
    Persoanelor fizice, ce nu desfășoară activitate de întreprinzător și transmit altor persoane fizice în posesie și/sau în folosință (locațiune, arendă, uzufruct) proprietate imobiliară, sunt obligate să achite un impozit în mărime de 5% din valoarea contractului. În termen de 3 zile de la data încheierii contractului, persoanele urmează să înregistreze contractul încheiat la organul fiscal în raza căruia sunt deservite. Acest impozit se achită lunar cel târziu la data de 2 a lunii în curs, sau în avans. 
    Începând cu 1 iulie 2016, prin modificările operate în Codul Fiscal, sub incidența prevederilor art.90(prim) se includ contractele de locațiune încheiate de către persoanele fizice cu subiecții menționați la art. 54 din Codul Fiscal. 
    La categoria subiecților menționați la art. 54 din Codul Fiscal se atribuie 
    a) misiunile diplomatice și oficiile consulare acreditate în Republica Moldova; 
    b) reprezentanțele organizațiilor internaționale acreditate în Republica Moldova.

    Astfel, organizațiile statelor străine, misiunile diplomatice, oficiile consulare, organizațiile internaționale care primesc în posesie și/sau folosință (locațiune, arendă, uzufruct) proprietate imobiliară în baza contractelor încheiate cu persoanele fizice, care nu desfășoară activitate de întreprinzător, nu au obligații de reținere a impozitului și de declarare a veniturilor achitate organului fiscal. În cazul dat, locatorul persoana fizică este obligat să achite individual un impozit în mărime de 5% din valoarea contractului pe veniturile obținute.
    În cazul care, persoanele fizice, care dau în folosință (locațiune, arendă, uzufruct) proprietate imobiliară altei persoane fizice fără a avea întocmit un contract în scris, se propune persoanei fizice-locator de a depune o Declarație (cerere în formă liberă) prin care se va specifica numele, prenumele, patronimicul, codul fiscal al persoanei fizice-locator precum și numele, prenumele, patronimicul, codul fiscal al persoanei fizice-locatar, bunul dat în locațiune (suprafața în m2), termenul locațiunii, prețul locațiunii, semnată de ambele părți.
    Astfel, Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă toți cetățenii ce dau proprietate imobiliară în chirie să se prezinte la organul fiscal teritorial pentru a-și onora obligațiunile, în caz contrar vor fi aplicate măsurile de verificare și sancțiunile prevăzute de Codul Fiscal.

Noutăți asemănătoare

Dările de seama fiscale – obligatoriu electronic!
27/10/2016
Dările de seama fiscale – obligatoriu electronic!
Comunicat „Privind corectitudinea reflectării în factura fiscală a prețului pentru mărfurile social-importante, a adaosului comercial limitat, potrivit Hotărârii Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016”
27/10/2016
Comunicat „Privind corectitudinea reflectării în factura fiscală a prețului pentru mărfurile social-importante, a adaosului comercial limitat, potrivit Hotărârii Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016”
<span class="important">Important !!!</span> Comunicat cu privire la declararea numerarului în valută străină și monedă națională la organele vamale de către persoanele juridice rezidente
27/10/2016
<span class="important">Important !!!</span> Comunicat cu privire la declararea numerarului în valută străină și monedă națională la organele vamale de către persoanele juridice rezidente
IFS Florești: popularizarea legislației în paralel cu reducerea arieratelor
26/07/2016
IFS Florești: popularizarea legislației în paralel cu reducerea arieratelor
news-events