Încasări record pentru data de 25 septembrie 2025 la Bugetul de stat

26/09/2025
Încasările administrate de Serviciul Fiscal de Stat la Bugetul de stat au constituit 1,17 miliarde de lei pentru data de 25 septembrie 2025. Această sumă reprezintă un rezultat remarcabil pentru o singură zi și confirmă creșterea gradului de conformare voluntară a contribuabililor din Republica Moldova.

Rezultatul obținut reflectă atât responsabilitatea sporită a contribuabililor, cât și eforturile continue ale Serviciului Fiscal de Stat orientate spre asigurarea unei administrări fiscale eficiente, transparente și prietenoase.

În acest context, Serviciul Fiscal de Stat adresează sincere mulțumiri contribuabililor pentru implicarea de care dau dovadă și pentru aportul lor esențial la formarea veniturilor bugetare. Fiecare contribuție reprezintă o investiție directă în dezvoltarea Republicii Moldova și în bunăstarea cetățenilor.

Totodată, autoritatea fiscală îndeamnă contribuabilii să-și onoreze în volum deplin și în termen obligațiile fiscale, întrucât fiecare leu achitat contribuie la consolidarea economiei naționale și la realizarea programelor sociale destinate societății.

Serviciul Fiscal de Stat reiterează angajamentul său de a asigura un mediu fiscal echitabil și predictibil, în beneficiul întregii comunități.

Noutăți asemănătoare

Serviciul Fiscal de Stat a încasat 1 miliard de lei la Bugetul public național în săptămâna precedentă
23/09/2025
Serviciul Fiscal de Stat a încasat 1 miliard de lei la Bugetul public național în săptămâna precedentă
Peste 100 de antreprenori din regiunea de sud, instruiți în inițierea afacerilor în cadrul Programului pentru START UP-eri
19/09/2025
Peste 100 de antreprenori din regiunea de sud, instruiți în inițierea afacerilor în cadrul Programului pentru START UP-eri
SFS anunță concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de 23 septembrie 2025
19/09/2025
SFS anunță concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de 23 septembrie 2025
Lucrări de mentenanță în cadrul Sistemelor Informaționale ale SFS
18/09/2025
Lucrări de mentenanță în cadrul Sistemelor Informaționale ale SFS
news-events