Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Nisporeni îndeamnă agenții economici asupra necesităţii conformării legislaţiei fiscale şi respectării regulilor de desfăşurare a activităţilor comerciale şi de prestări de servicii

24/09/2013
Chişinău, 23 septembrie 2013 – Inspectorii fiscali din cadrul IFS Nisporeni au organizat recent un seminar de informare pentru organizațiile obștești cu tema ”Modificările şi completările parvenite în legislaţia fiscală pentru anul 2013”. În cadrul seminarului, obiectivul căruia a fost popularizarea legislaţiei fiscale şi metodele noi de raportare fiscală, inspectorii fiscali au făcut o prezentare amplă a modificărilor şi completărilor aduse în Codul Fiscal şi alte acte normative ale legislaţiei fiscale pe problemele privind organizațiile obștești. În perioada 16.09.2013 – 20.09.2013, inspectorii fiscali din cadrul Direcției Control Fiscal au efectuat 23 controale  fiscale  prin metoda verificării operative la agenții economici de pe întreg teritoriul raionului, indiferent de forma de proprietate.  Controalele fiscale operative au avut o tematică diversă, axându-se în principal pe respectarea legislației fiscale, depistarea mărfurilor fără documente legale de proveniență, existența asupra mijloacelor de transport a documentelor legale de proveniența a mărfurilor, înregistrarea tuturor mărfurilor în evidenţele contabile, legalitatea activității desfășurate în piețe, dotarea agenților economici cu MCC fiscale, respectarea normelor legale de către agenții care produc şi comercializează alcool şi băuturi alcoolice, verificarea modului de marcare cu timbre de acciz a țigaretelor şi comercializării acestora etc. Astfel, în rezultatul verificărilor fiscale au fost constate abateri de la legislația fiscală, respectiv: 7 cazuri de prestare ilegală a serviciilor de transport auto,  fără a fi înregistrate la Camera Înregistrării de Stat; 9 cazuri de prestare ilegală a serviciilor de comerț în piața orășelului fără a fi înregistrate la Camera Înregistrării de Stat; 3 cazuri de prestare ilegală a serviciilor de vulcanizare fără a fi înregistrate la Camera Înregistrării de Stat; un caz de prestare a serviciilor de reparare auto în  lipsa  autorizaţiei de funcţionare şi lipsa MCC; un caz de neeliberare a biletelor de călător, încălcarea fiscală a fost comisă de patru ori. Valoarea încălcărilor fiscale constituie 87,1 mii lei, inclusiv sancțiuni fiscale – 87,1 mii lei și sancțiuni contravenționale - 17,1 mii lei. În contextul încălcărilor fiscale depistate în cadrul controalelor operative, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Nisporeni atenţionează agenţii economici din teritoriu asupra necesităţii conformării legislaţiei fiscale şi respectării întocmai a regulilor de desfăşurare a activităţilor comerciale şi de prestări de servicii.Foto: news.totalsoft.ro

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events