Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Străşeni: Activităţile de control continuă

21/01/2013
Inspectorii fiscali din cadrul Direcţiei Control Fiscal, IFS Străşeni, în perioada 02.01.2013 – 11.01.2013, au întreprins un şir de măsuri legate de efectuarea controalelor operative la agenţii economici ce desfăşoară activitate de comerţ angro şi cu amănuntul a produselor alimentare. În rezultatul acţiunilor întreprinse, au fost efectuate 8 controale fiscale, încălcări fiind stabilite în cadrul tuturor controalelor, respectiv, urmează a fi aplicate sancţiuni financiare în sumă de 60,0 mii lei. Dintre acestea: 5 cazuri de lipsă la momentul controlului a documentelor de provenienţă a mărfurilor supuse comercializării, în rezultat urmează a fi aplicate sancţiuni financiare în sumă de 50,0 mii lei; 1 caz de neutilizare a MCC cu memorie fiscală, în rezultat urmează a fi aplicate sancţiuni financiare în sumă de 10,0 mii lei. 2 cazuri de existenţă a deficitului de mijloace băneşti în casieria întreprinderii fiind aplicate sancţiuni în sumă de 2,0 mii lei conform prevederilor art. 2931 al. 5 al Codului Contravenţional al Republicii Moldova. Aducem spre cunoştinţă, că permanent vor fi întreprinse măsuri de verificare la agenţii economici, care nu se conformează legislaţiei în vigoare, atît la contribuabilii care nu au fost verificaţi şi practică activitate de întreprinzător, cît şi la acei agenţi economici care deja au fost sancţionaţi conform art. 253, art. 254 şi art. 262 din Titlul V al Codului fiscal. Transmitem acest mesaj întru conformarea benevolă şi evitarea sancţiunilor prevăzute de legislaţie şi sancţiunilor repetate. sup { vertical-align: baseline; position: relative; top: -0.4em; } Foto: cppmns.ru

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events