Lansarea Proiectului de Modernizare a administrării fiscale (TAMP)

21/06/2017

În perioada 19 - 20 iunie 2017 s-a desfășurat prima ședință destinată lansării Proiectului de Modernizare a Administrării Fiscale ,,TAMP”. La eveniment au participant echipa Serviciului Fiscal de Stat, cea a Ministerului Finanțelor, a Băncii Mondiale, precum și alți parteneri de dezvoltare ai Serviciului Fiscal de Stat.

Ședința a fost deschisă de Directorul SFS, Serghei Pușcuța. În cadrul luării sale de cuvânt el a subliniat: ”Aș dori să-mi exprim gratitudinea față de Banca Mondială, pentru asistența ce ne-o oferă la modernizarea administrării fiscale; Ministerului Finanțelor pentru suportul și susținerea în promovarea reformelor; precum și partenerilor și colegilor care ne sunt alături în munca depusă zi cu zi în scopul îmbunătățirii eficienței administrării fiscale.

Ulterior, a luat cuvântul Vice-ministrul Finanțelor, dna Veronica Vragaleva, care a felicitat Serviciul Fiscal de Stat cu prilejul lansării proiectului, evidențiind importanța acestuia pentru sistemul de administrare fiscală. De asemenea, Dl Alex Kremer, manager de țară, din partea Băncii Mondiale, a reiterat: ,,Proiectul nu trebuie să fie abordat ca un proiect IT, ci ca un proiect de schimbare instituțională profundă, de schimbare a atitudini și comportamentului.”

Obiectivul de bază al proiectului este de a îmbunătăți colectarea veniturilor, conformarea fiscală și serviciile prestate contribuabililor. Astfel, urmare a implementării acestui proiect, Serviciul Fiscal de Stat va dispune de:

   - procese operaționale optimizate

   - managementul conformării bazat pe riscuri

   - un sistem solid de comunicare electronică cu contribuabilii

   - personal calificat și profesionist

Proiectul prevede modificarea legislației fiscale, revizuirea, îmbunătăţirea și automatizarea proceselor ce conlucrare și de deservire a contribuabililor, precum și optimizarea proceselor interne ale SFS. 

Resursele financiare pentru acest proiect sunt alocate pe baza a două componente: componenta de finanțare constituită dintr-un Acord de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare și componenta de împrumut ce este constituită dintr-un Acord de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în sumă de 20 de milioane dolari SUA.

Proiectul este preconizat pentru o perioadă de 5 ani și este conceput pe baza a cinci componente:

   - Reforma legislației fiscale 

   - Dezvoltarea instituțională

   - Dezvoltarea operațională

   - Modernizarea infrastructurii și sistemului TI

   - Managementul proiectului și managementul schimbării

Toate acestea vor contribui la ameliorarea mediului de afaceri și a competitivității țării. Astfel, beneficiarii finali ai proiectului sunt contribuabilii, comunitatea de afaceri, iar persoanele fizice vor beneficia în mod direct drept urmare a reducerii costurilor de conformare și, indirect, prin intermediul majorării veniturilor colectate pentru finanțarea cheltuielilor sociale și de infrastructură.

Noutăți asemănătoare

30 iunie termenul limită de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare pentru persoanele care doresc să beneficieze de reducere de 15%.
26/06/2017
30 iunie termenul limită de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare pentru persoanele care doresc să beneficieze de reducere de 15%.
Serviciul Fiscal de Stat continuă acțiunile de conformare în zonele de agrement - primele rezultate
20/06/2017
Serviciul Fiscal de Stat continuă acțiunile de conformare în zonele de agrement - primele rezultate
Acțiuni de conformare și de  control a zonelor de agrement
14/06/2017
Acțiuni de conformare și de control a zonelor de agrement
Angajat al serviciului Fiscal de Stat campion național la karate-do
12/06/2017
Angajat al serviciului Fiscal de Stat campion național la karate-do
news-events