Noi rezultate în acțiunile de monitorizare a produselor social importante

08/04/2020

 Serviciul Fiscal de Stat, continuă verificările la contribuabilii ce practică activitatea de comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice și comerț cu amănuntul/ridicata al mărfurilor social importante.

 Astfel, în perioada 1 aprilie - 7 aprilie, curent, au fost efectuate 114 controale fiscale, în rezultatul cărora au fost stabilite 25 cazuri de încălcare a prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016 cu privire la prețurile de comercializare a produselor social importante, fiind stabilite cazuri de majorare a adaosului comercial cu o depășire de la 1,99 % pînă la 12,38 % pentru produsele alimentare (pîine, lapte, hrișcă, orez, făină de grîu, fulgi de ovăz) și cu o depășire de la 13,55 % pînă la 25 % la produsele farmaceutice (dezinfectanți).

 Zilnic, Serviciul Fiscal de Stat monitorizează activitatea a 812 farmacii, privind prețurile de livrare a produselor social importante (măști medicinale, mănuși medicinale, dezinfectanți medicali) și adaosul comercial, în vederea respectării prevederilor legislației în vigoare.

 Suplimentar, a fost efectuat un control fiscal prin metoda verificării tematice la un contribuabil care în lanțul de intermediere în comerțul cu produse social-importante (măști medicinale) a admis încălcarea modului de formare a prețului de comercializare, prin exagerarea adaosului comercial, ca rezultat fiind obținut un venit ilicit în mărime de 40 mii lei.

 Agentul economic care a admis încălcări în partea ce ține de formarea prețurilor la mărfruile social importante poartă răspundere în conformitate cu prevederile Legii nr. 845 din 03 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, potrivit căreia veniturile ilicite obţinute de agenţii economici prin exagerarea adaosului comercial, nerespectîndu-se astfel actele normative care reglementează formarea şi aplicarea preţurilor, precum şi amenzile aplicate în cuantum echivalent acestor venituri se percep la bugetul de stat.

 Serviciul Fiscal de Stat, atenționează că săptămînal vor fi desfășurate asemenea acțiuni pe segmentul respectării prețurilor la produsele social importante din anexa la Regulamentul de formare a preţurilor de comercializare a produselor social importante, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016.

Noutăți asemănătoare

Activitatea  Serviciului Fiscal de Stat în perioada 07-17 aprilie 2020
07/04/2020
Activitatea Serviciului Fiscal de Stat în perioada 07-17 aprilie 2020
9,8 miliarde lei acumulate la Bugetul public național în trei luni ale anului 2020
01/04/2020
9,8 miliarde lei acumulate la Bugetul public național în trei luni ale anului 2020
Rezultatele acțiunilor de monitorizare a prețurilor la produselor social importante
01/04/2020
Rezultatele acțiunilor de monitorizare a prețurilor la produselor social importante
Activitatea Serviciului Fiscal de Stat în perioada 30 martie – 3 aprilie 2020
27/03/2020
Activitatea Serviciului Fiscal de Stat în perioada 30 martie – 3 aprilie 2020
news-events