Peste 400 de participanți informați despre TVA și accize: campania de sensibilizare cu privire la noua politică fiscală și vamală continuă

20/11/2024
În scopul promovării măsurilor aprobate prin politica bugetar fiscală și vamală 2025, dar și a oferii suportului mediului de afaceri în implementarea noilor prevederi, Ministerul Finanțelor, împreună cu Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene, publicația periodică „Monitorul Fiscal FISC.md” și Serviciul Fiscal de Stat, au organizat sesiunea ”Politica bugetar-fiscală și vamală 2025: interpretare, mecanisme și proceduri de aplicare. Componenta „TVA și Accize”. Cel de-al doilea eveniment al campaniei de informare s-a desfășurat în format hibrid, întrunind peste 400 de participanți. 

La sesiunea de deschidere a evenimentului au participat Ministra Finanțelor, Victoria Belous, Înaltul Consilier UE în domeniul politicii fiscale și vamale, Rosario de Blasio, Directoarea publicației periodice „Monitorul Fiscal FISC.md” Rodica Musteata-Staci, Directoarea Serviciului Fiscal de Stat, Olga Golban și Secretara de Stat din cadrul Ministerului Finanțelor, Cristina Ixari. Vorbitorii-cheie au subliniat rolul menținerii unui dialog constant cu contribuabilii și business-ul, pentru a facilita o bună coordonare a proceselor și a pregăti mediul de afaceri pentru viitoarele măsuri fiscale ce urmează să intre în vigoare.

Specialiștii din cadrul Ministerului Finanțelor și a Serviciului Fiscal de Stat au analizat principalele modificări din politica fiscală pentru anul 2025 privind TVA și accize, explicând implementarea în practică a acestora. Discuțiile au vizat: aplicarea regimului standard de TVA pentru serviciile din domeniul științei și inovării; restrângerea scutirii de TVA pentru mijloace fixe destinate capitalului statutar al agenților economici; extinderea deducerii TVA pentru mărfurile distruse în situații excepționale; și ajustarea cotelor accizelor, inclusiv extinderea acestora pentru produse din tutun reconstituit și înlocuitori de tutun.

Participanții la eveniment au menționat că astfel de interacțiuni dintre principalii actori implicați în elaborarea și aplicarea politicii vamale și fiscale sporesc transparența și contribuie la dezvoltarea unor politici fiscale mai eficiente, adaptate realităților economice actuale.

Politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial la 15 august curent, fiind elaborată de Ministerul Finanțelor cu suportul Misiunii Înalților Consilieri ai Uniunii Europene, și supusă unui proces amplu de consultări publice cu reprezentanți ai mediului de afaceri, asociații comerciale și autorități publice centrale și locale.

Campania de informare lansată luna trecută de Ministerul Finanțelor și Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene va continua în decembrie, pe componentele: Impozitele locale, Impozit pe venit și Codul Vamal.

Noutăți asemănătoare

Directorul SFS la Conferința MoldTax: Împreună vom reuși să asigurăm un viitor mai bun și să ne adaptăm la provocările de mâine  
15/11/2024
Directorul SFS la Conferința MoldTax: Împreună vom reuși să asigurăm un viitor mai bun și să ne adaptăm la provocările de mâine  
Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „Contul curent al contribuabilului” și SIA „Declarația electronică - persoane juridice”
13/11/2024
Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „Contul curent al contribuabilului” și SIA „Declarația electronică - persoane juridice”
Schimb de bune practici în domeniul protecției interne și anticorupție între SFS, SPIA și Departamentul Trezoreriei SUA
13/11/2024
Schimb de bune practici în domeniul protecției interne și anticorupție între SFS, SPIA și Departamentul Trezoreriei SUA
Serviciul Fiscal de Stat anunță concurs privind selectarea persoanelor pentru efectuarea evaluării bunurilor sechestrate
13/11/2024
Serviciul Fiscal de Stat anunță concurs privind selectarea persoanelor pentru efectuarea evaluării bunurilor sechestrate
news-events