Planul de Dezvoltare Strategică a SFS trebuie să asigure continuitatea reformelor iniţiate

01/06/2015
Chișinău, 01 iunie 2015 – Planul de Dezvoltare Strategică a Serviciului Fiscal de Stat pentru anii 2016 – 2020 trebuie să asigure continuitatea activităților iniţiate, asigurând buna lor finalitate, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul Atelierului de lucru privind proiectul Planului de Dezvoltare Strategică a SFS pentru anii 2016 – 2020, organizat la iniţiativa consilierului şefului IFPS din cadrul proiectului EUHLPAM (UNDP), Peter Meinhard. În cadrul evenimentului, Ion Prisăcaru a menționat că Planul de Dezvoltare Strategică a SFS derivă din realitatea națională, ajustată la recomandările experților internaționali, și are menirea să asigure angajamentele naţionale la capitolul administrarea fiscală. Participanții la Atelier au fost familiarizați cu Proiectul Strategiei de Dezvoltare a SFS pentru anii 2016-2020, cu accente pe principalele priorități și obiective. Astfel, a fost efectuată analiza prealabilă a decalajului dintre starea actuală și cea viitoare, fiind menționat că elementele selectate vor fi descrise în cadrul prezentărilor și vor fi înainte recomandări de reducere a decalajului. De asemenea, părțile au mai făcut un schimb de opinii referitor la perspectivele modernizării și eficientizării activității Serviciului Fiscal de Stat, Ion Prisăcaru aducând mulțumiri domnului Peter Meinhard, atât pentru participarea la procesul de elaborare a primei versiuni a Planului, dar și pentru organizarea acestui eveniment. Șeful autorității fiscale naționale a mai exprimat gratitudine doamnei Corina Silbo, expert pe termen lung al Agenției Fiscale Suedeze, Ministerului afacerilor externe şi integrării europene, pentru participarea la eveniment, și Direcţiei management strategic din cadrul IFPS. Pe final, Ion Prisăcaru a specificat că Planul trebuie să fie scris într-un mod cât mai profesionist și atractiv, pentru Guvern, Parlament şi donatorii externi, și trebuie să prevadă acțiuni bine calculate și realiste, din punctul de vedere al capacităților financiare, tehnice şi umane de realizare Galeria foto a noutatii: Foto: fisc.md

Noutăți asemănătoare

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events