Produsele de patiserie comercializate on-line – recomandări ale Fiscului

11/07/2019

     Serviciul Fiscal de Stat asigură aplicarea continuă a acțiunilor de conformare a agenților economici indiferent de domeniul de activitate. Comerțul on-line este unul dintre segmentele verificate periodic.

     Astfel, conform datelor disponibile (surse web, rețele de socializare), începând cu perioada ianuarie 2019 și până în prezent, angajații SFS au identificat 462 anunțuri plasate pe diverse portaluri de anunțuri și rețele de socializare cu referire la comercializarea mărfurilor și produselor care se prezumă a fi comercializate din activitate ilicită de întreprinzător (alcool, produse de tutungerie, parfumuri, raci vii, produse importate, dulciuri, telefoane mobile, palete din lemn, ore practice pentru conducerea autovehiculelor, servicii chirie auto, dezmembrări auto).

     Ca rezultat al activității de control, inspectorii SFS au întocmit 157 procese verbale cu privire la contravenție aferent desfășurării activității de întreprinzător fără înregistrare la organele competente, cu aplicarea sancțiunilor conform Codului contravențional în sumă totală de 310 mii lei și 183 mii lei conform Codului fiscal.

    Prin intermediul comerțului on line sunt puse în vânzare produse alimentare, de patiserie. Serviciul Fiscal de Stat a analizat și acest gen de activitate drept unul cu risc sporit de încălcare a legislației pe mai multe segmente, cum ar fi: neînregistrare la organele competente, fabricarea produselor de cofetărie în lipsa autorizației de amplasare și funcționare eliberate de organele competente, condiții eventual insalubre și anti-sanitare, lipsa actelor de proveniență a materiei prime, lipsa marcajului pe ambalaj a datei de producere.

    SFS va asigura verificarea segmentului respectiv a comerțului on-line, organizând, după necesitate, acțiuni de control. În acest context, ne adresăm producătorilor de produse de patiserie și alte dulciuri: să asigure respectarea normelor legale, inclusiv dispunerea de documente de proveniență și aplicarea echipamentelor de casă și control la încasarea plăților în numerar.

   Totodată, celor care comandă astfel de produse le recomandăm să solicite certificatul de conformitate și bonul de casă.

Galeria foto a noutatii:

Noutăți asemănătoare

Anunț pentru contribuabilii care au scanat carnetele de muncă
09/07/2019
Anunț pentru contribuabilii care au scanat carnetele de muncă
Serviciile electronice fiscale – comoditate și operativitate pentru cetățeni
04/07/2019
Serviciile electronice fiscale – comoditate și operativitate pentru cetățeni
Peste 19 miliarde lei acumulate la Bugetul public național în 6 luni ale anului curent - creștere de 975,7 milioane lei față de perioada similară a anului precedent
01/07/2019
Peste 19 miliarde lei acumulate la Bugetul public național în 6 luni ale anului curent - creștere de 975,7 milioane lei față de perioada similară a anului precedent
Serviciul Fiscal de Stat anunță achiziția serviciilor de consultanță pentru dezvoltarea specificațiilor tehnice și a documentelor de licitație pentru sistemul informațional al Serviciului Fiscal de Stat
28/06/2019
Serviciul Fiscal de Stat anunță achiziția serviciilor de consultanță pentru dezvoltarea specificațiilor tehnice și a documentelor de licitație pentru sistemul informațional al Serviciului Fiscal de Stat
news-events