Progresele înregistrate în cadrul proiectului de cooperare cu Agenția Fiscală Suedeză în anul 2025, discutate în cadrul unei ședințe de lucru

12/06/2025
Directoarea Serviciului Fiscal de Stat (SFS), Olga Golban a prezidat la data de 11 iunie 2025 ședința Comitetului de supraveghere a Proiectului de cooperare între SFS și Agenția Fiscală Suedeză (AFS).

La eveniment au participat de asemenea reprezentantul AFS, manager de proiect - Marcus Werner, vice-șeful Secției Cooperare pentru Dezvoltare, analist cooperare pentru dezvoltare, din cadrul Ambasadei Regatului Suediei la Chișinău - Thomas Alveteg, consilierul rezident al Agenției Fiscale Suedeze în cadrul SFS - Ingegerd Widell, precum și reprezentanții subdiviziunilor SFS implicate în cadrul proiectului.

Discuțiile au vizat raportul de progres pentru primul semestru al anului 2025, aferent tuturor componentelor incluse, precum deservirea contribuabililor, managementul resurselor umane și schimbul internațional de informații.

Directoarea SFS, Olga Golban a mulțumit partenerilor suedezi pentru suport constat oferit autorității fiscale, deschiderea și flexibilitatea de a se adapta necesităților autorității fiscale a Republicii Moldova: „Este o oportunitate să discutăm cum am evoluat în ultimele 6 luni în proiectul nostru, care sunt aspectele cheie ale activităților ulterioare. În continuare, dorim să ne axăm pe sistemele IT care reprezintă o sub-componentă majoră în proiectul nostru. În contextul necesității interconectării sistemelor noastre informaționale cu cele ale Uniunii Europene, este imperios să înțelegem cum acestea funcționează în Suedia dar și în alte țări. Alte două aspecte sunt importate: resursele umane și deservirea contribuabililor. În context, este necesar să creștem conformarea fiscală voluntară.”

La rândul său, managerul proiectului de cooperare, Marcus Werner s-a declarat mulțumit de progresul înregistrat de ambele părți. „Este drăguț să văd cum au loc misiunile și cum echipa crește, profesionist vorbind. Am convenit să rămînem agili, flexibili și să ne reorientam activitățile reieșind din necesitățile curente. Trebuie să accelerăm și să finalizăm cu succes proiectul curent”, a adăugat Marcus Werner.

În cadrul ședinței s-a menționat și despre alte activități desfășurate în cadrul proiectului, cum ar fi: instruirile pe segmentul egalității de gen, actualizarea conceptului de leadership precum și a altor documente strategice, dezvoltarea branding-ului angajatorului, lansarea mai multor ateliere de lucru cu angajații SFS privind managementul schimbării și lansarea unui sondaj de opinie privind gradul de satisfacție a contribuabililor care este organizat pe parcursului lunii iunie 2025.

Referitor la acțiunile ulterioare, membrii Comitetului au agreat să continue eforturile de sporire a gradului de conformare voluntară a contribuabililor, consolidare a cunoștințelor angajaților privind conceptul de „traseu al clientului” în contextul implementării unor schimbări, atât pe partea normativă, cât și a serviciilor și sistemelor informaționale. Suplimentar, părțile vor coopera la capitolul interconectării sistemelor informaționale naționale la cele ale Uniunii Europene.

Reamintim că, în anul 2023, Serviciul Fiscal de Stat și Agenția Fiscală Suedeză au semnat un nou acord de cooperare. Anterior, SFS a cooperat cu AFS în cadrul a 2 proiecte, începând cu anul 2014, în cadrul cărora a fost acordată asistență tehnică pentru îmbunătățirea și modernizarea Serviciului Fiscal de Stat.

Noutăți asemănătoare

Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „e-Factura” și SIA „Declarația electronică – persoane juridice”
12/06/2025
Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „e-Factura” și SIA „Declarația electronică – persoane juridice”
11 780 contracte de locațiune înregistrate la SFS în 5 luni ale anului 2025. Încasările la impozitul pe venit – în creștere cu 30,3%
11/06/2025
11 780 contracte de locațiune înregistrate la SFS în 5 luni ale anului 2025. Încasările la impozitul pe venit – în creștere cu 30,3%
Spălare de bani, cu salarii „în plic” și fără bonuri fiscale de 13.000.000 lei la trei companii din domeniul vânzării îmbrăcămintei și încălțămintei
10/06/2025
Spălare de bani, cu salarii „în plic” și fără bonuri fiscale de 13.000.000 lei la trei companii din domeniul vânzării îmbrăcămintei și încălțămintei
1,5 miliarde lei încasate de către SFS la Bugetul public național în săptămâna precedentă
09/06/2025
1,5 miliarde lei încasate de către SFS la Bugetul public național în săptămâna precedentă
news-events