Raportul de activitate pentru 2019 al Serviciului Fiscal de Stat

24/01/2020

   Astăzi, 24 ianuarie 2020, Serviciul Fiscal de Stat și-a raportat activitatea pentru anul 2019 în cadrul unei ședințe de raportare la Ministerul Finanțelor. Ședința a fost prezidată de Secretarul de Stat, domnul Dorel Noroc. Totodată în cadrul ședinței au fost prezenți șefii subdiviziunilor structurale din cadrul SFS.

    Raportarea a demarat cu discursul directorului SFS, doamna Ludmila Botnari, care, a menționat că anul 2019 a fost un an important pentru activitatea SFS, fiind marcat de acțiuni și realizări menite să perfecționeze activitatea în domeniul administrării fiscale.

    Totodată, conducătorul SFS a subliniat că principalul angajament pe care și l-a asumat SFS pentru anul 2019, a fost evoluția încasărilor la Bugetul public național. Urmare a tuturor măsurile de administrare fiscală întreprinse, pe parcursul anului 2019, la Bugetul public național au fost acumulate venituri administrate de către SFS în sumă de 39,1 miliarde lei ce constituie:

    • o depășire a veniturilor acumulate în anul precedent cu 2,2 miliarde lei sau cu 6%;

    • comparativ cu anul 2017, depășirea a constituit 6,4 miliarde lei sau 19,6%;

    • comparativ cu anul 2016, depășirea a constituit 11,5 miliarde lei sau 41,6%.

    În raportul directorului SFS nu au lipsit nici date cu referire la activitatea de bază a organului de administrare fiscală care este axată pe deservirea promptă și eficace a tuturor contribuabililor.

    Astfel, conform informației din Registrul fiscal de Stat, la situația din 31 decembrie 2019 sunt înregistrați 314 114 contribuabili, care practică activitatea de întreprinzător.

   Totodată, în cadrul ședinței au fost reliefate principalele realizări ale SFS pentru anul 2019, precum și punctate principalele obiective pentru anul 2020.

   Discursul doamnei director a fost urmat de raportarea a patru raportori din cadrul aparatului central al SFS, care au raportat progresele înregistrate în subdiviziunile pe care le gestionează.

   La finele evenimentului conducerea Ministerului Finanțelor a apreciat rezultatele obținute de SFS, menționând că aceasta este instituția de care de facto depinde dezvoltarea economiei țării noastre, mulțumindu-le tuturor angajaților pentru devotament, atitudine și dedicație.

Galeria foto a noutatii:

Noutăți asemănătoare

Serviciul Fiscal verifică serviciile de taxi
24/01/2020
Serviciul Fiscal verifică serviciile de taxi
În atenția tuturor agenților economici! Au mai rămas cinci zile până la expirarea termenului de prezentare a notelor de informare pentru perioada fiscală 2019
22/01/2020
În atenția tuturor agenților economici! Au mai rămas cinci zile până la expirarea termenului de prezentare a notelor de informare pentru perioada fiscală 2019
Serviciul Fiscal de Stat a discutat cu Asociația Investitorilor Străini despre dezvoltarea Sistemului informațional automatizat „e-Factura”
21/01/2020
Serviciul Fiscal de Stat a discutat cu Asociația Investitorilor Străini despre dezvoltarea Sistemului informațional automatizat „e-Factura”
Anunț al Serviciului Fiscal de Stat referitor la unele prevederi noi de aplicare a TVA
16/01/2020
Anunț al Serviciului Fiscal de Stat referitor la unele prevederi noi de aplicare a TVA
news-events