Rezultate ale activității IFS Cimișlia pe luna octombrie 2016

25/10/2016
    Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Cimișlia, în perioada 01.10.2016-22.10.2016, a desfășurat mai multe acțiuni din sarcinile trasate, între care se înscriu și verificări operative în cadrul cărora au fost constatate  și documentate două cazuri de practicare de către persoane fizice cetățeni a activității de întreprinzător ilicite. Drept rezultat, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, au fost efectuate 4 controale operative cu scopul verificării respectării legislației fiscale de către contribuabilii care desfășoară activitate în unitățile comerciale și activează pe teritoriul raionului Cimișlia, fiind stabilite 2 cazuri de  neutilizare a MCC. Urmează a fi aplicate sancțiuni contravenționale. 
    În perioada de referință au fost vizitați 4 agenți economici care au solicitat eliberarea formularelor de facturi fiscale pentru identificarea la fața locului a criteriilor ce califică contribuabilul ca un subiect ce prezintă risc pentru administrarea TVA și cu grad sporit de probabilitate de utilizare a blanchetelor de facturi fiscale în comiterea infracțiunilor economice.
    În paralel, s-au efectuat vizite fiscale la 3 agenți economici pentru înregistrarea în calitate de plătitor TVA. În aceeași perioadă, în vederea asigurări plenitudinii impozitării tuturor bunurilor imobiliare amplasate în teritoriul administrativ, autoritățile publice locale au creat comisii de comun cu reprezentanți ai Serviciului Fiscal și au inițiat acțiuni de inventariere a obiectelor impunerii. Activitatea comisiilor constă în identificarea obiectelor noi apărute care nu au fost înregistrate, precum și obiectele care au fost modificate.
    De asemenea, în scopul informării contribuabililor cu modificările operate la legislația fiscală, IFS Cimișlia a desfășurat un seminar  cu participarea contribuabililor din sectorul administrat. În cadrul lui au fost studiate suplimentar unele particularități ale  Codului Fiscal și ale altor acte normative. Totodată, în același scop, pe 20.10.2016 a avut loc un alt seminar cu participarea agenților economici nou-înregistrați. Au mai fost efectuate verificări în primăriile din teritoriul administrat, unde, de comun cu  reprezentanții APL, s-a verificat corectitudinea calculării impozitelor pe proprietate, a majorării de întârziere, de acordare a înlesnirilor, corectitudinii și plenitudinii înmânării avizelor de plată contribuabililor-cetățeni, corectitudinea încasării plăților fiscale de la populație și predării mijloacelor bănești în buget. 
    Totodată, funcționari fiscali au efectuat deplasări în sectoarele repartizate, unde au realizat inventarieri ale contribuabililor și obiectelor impunerii,  având loc întrevederi cu agenți economici și cetățeni. La aceste întruniri a fost explicată legislația în vigoare și înmânate scrisori de conformare.
    Angajați ai secției urmărirea plăților din cadrul DAF au organizat 3 ședințe de lucru cu participarea a 23 de agenți economici restanțieri din sectorul administrat.  Au fost înaintate 141 de dispoziții incaso în sumă de 1282,2  mii lei, s-a încasat 878,9 mii lei;  au fost suspendate 13 conturi bancare ale 11 agenți economici ce nu și-au onorat obligațiunile prin achitarea impozitelor în termenele stabilite de legislație.
    În paralel, DAF din cadrul IFS Cimișlia a recepționat și examinat cereri privind eliberarea și prelungirea patentei de întreprinzător, inspectorii au verificat corectitudinea prezentării dărilor de seamă și a declarațiilor.

Noutăți asemănătoare

Comunicat privind emiterea bonului fiscal
27/10/2016
Comunicat privind emiterea bonului fiscal
Comunicat „Privind corectitudinea reflectării în factura fiscală a prețului pentru mărfurile social-importante, a adaosului comercial limitat, potrivit Hotărârii Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016”
27/10/2016
Comunicat „Privind corectitudinea reflectării în factura fiscală a prețului pentru mărfurile social-importante, a adaosului comercial limitat, potrivit Hotărârii Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016”
<span class="important">Important !!!</span> Comunicat cu privire la declararea numerarului în valută străină și monedă națională la organele vamale de către persoanele juridice rezidente
27/10/2016
<span class="important">Important !!!</span> Comunicat cu privire la declararea numerarului în valută străină și monedă națională la organele vamale de către persoanele juridice rezidente
Veniturile încasate la buget de către SFS se înscriu pe un trend ascendent
27/10/2016
Veniturile încasate la buget de către SFS se înscriu pe un trend ascendent
news-events