Serviciul Fiscal de Stat tinde să minimalizeze cazurile de eschivare conștientă a contribuabililor de la plata impozitelor, taxelor şi a altor plăți obligatorii. Instituția desfășoară cu regularitate activități de conformare voluntară a contribuabililor, care au drept scop majorarea nivelului de disciplină fiscală.
Astfel, pe parcursul anului 2016 şi în primele patru luni ale anului 2017, funcționarii fiscali au desfășurat acțiuni planificate în Programul de conformare voluntară în privinţa a 6470 contribuabili incluși în Program. Ca rezultat, s-a constatat faptul că, în total în Republica Moldova, obligațiile fiscale calculate la Bugetul public național de către contribuabilii aflați sub monitorizare pentru 4 luni ale anului 2017 constituie 1 063 750,27 mii lei, ceea ce este cu 159 467,5 mii lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent – majorare cu 18 %.
Potrivit unui ordin al SFS din 31.03.2017, a fost aprobată lista contribuabililor cu riscuri de neconformare fiscală, în număr de 5828 contribuabili, iar începând cu 01.04.2017, aceștia sunt monitorizați de către SFS prin prisma Programul de conformare voluntară. Măsurile, acțiunile și procedeele utilizate de către SFS aplicate contribuabililor poartă un caracter de prevenire şi sunt următoarele:
1) Contactarea contribuabilului, expedierea/înmânarea scrisorilor de conformare;
2) Organizarea şi desfăşurarea şedinţelor de conformare;
3) Efectuarea vizitelor fiscale, care au drept scop explicarea legislației fiscale, cu caracter consultativ, şi/sau stabilirea unor date de ordin general despre activitatea contribuabilului.