Salariul minim garantat în sectorul real constituie 2775 de lei pe lună

07/05/2019

     Începând cu ziua de 1 mai 2019, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real (la întreprinderi, organizații, instituții cu autonomie financiară, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică) a crescut cu 165 de lei și constituie 2775 de lei pe lună.

     Astfel, mărimea lunară totală a salariului unui angajat la o întreprindere, organizație sau orice altă instituție din sectorul real al economiei nu poate fi mai mic de 16,42 lei per oră sau 2775 de lei per o lună. Totodată, acest cuantum nu poate fi diminuat nici prin contract colectiv, nici prin contract individual de muncă.

     Cuantumul salariului minim în sectorul real se stabilește anual, de către Guvern, după negocieri și consultări cu patronatele și sindicatele și se publică în Monitorul Oficial. Acesta se calculează pentru un program complet de lucru în medie de 169 de ore pe lună.

    Menționăm, că pe parcursul ultimilor ani, cuantumul salariului minim garant a fost modificat anual, în 2014 constituind 1650 lei, în 2015 – 1900 lei, în 2016 – 2100 lei, în 2017 – 2380 lei și în 2018 – 2610 lei.

    Pe lângă drepturile pentru salariat, care rezultă din acest cuantum stabilit de Guvern, valoarea salariului minim garantat este utilizată, de către Serviciul Fiscal de Stat, concomitent cu alte informații, în scopul identificării riscurilor de utilizare de către angajatori a muncii nedeclarate/achitare a salariilor în plic.

     Astfel, în procesul de planificare și desfășurare a acțiunilor de conformare voluntară/forțată, SFS examinează riscurile aferente comportamentului fiscal şi nivelul de conformare voluntară a contribuabililor la respectarea legislației fiscale, inclusiv a declarării şi achitării salariilor utilizând următoarele criterii de risc: 

  1.     Raportul dintre salariul mediu pe entitate și indicatorul mediu pe ramură / minim pe economie;
  2.     Cifra de afaceri semnificativă în raport cu fondul de salarizare;
  3.     Suma nesemnificativă calculată a impozitelor, taxelor și altor plăți în raport cu cifra de afaceri;
  4.     Nivelul redus al profitabilității în ultimele 3 perioade fiscale;
  5.     Existența altor surse de informații aferente achitării salariilor ne/subdeclarate (neutilizarea aparatului de casă și control, utilizarea operațiunilor în numerar, achizițiile de la persoane fizice, salariul minim garantat).

   Acțiunile de control ale SFS sunt efectuate la angajatorii care înregistrează un grad sporit de risc de utilizare a muncii ne/subdeclarate ce practică activitate de antreprenoriat în diverse domenii.

  Reieșind din cele expuse, SFS recomandă contribuabililor să asigure respectarea normelor legale stabilite, în scopul evitării aplicării măsurilor de conformare forțată.

Noutăți asemănătoare

Peste patru mii de contracte de locațiune înregistrate în doar patru luni ale anului curent la Serviciul Fiscal de Stat
07/05/2019
Peste patru mii de contracte de locațiune înregistrate în doar patru luni ale anului curent la Serviciul Fiscal de Stat
12,4 miliarde lei acumulate la Bugetul public național în 4 luni ale anului curent - creștere cu 732,7 milioane lei față de perioada similară a anului precedent
03/05/2019
12,4 miliarde lei acumulate la Bugetul public național în 4 luni ale anului curent - creștere cu 732,7 milioane lei față de perioada similară a anului precedent
Rezultatele sondajului privind gradul de satisfacție al contribuabililor cu serviciile prestate de Serviciul Fiscal de Stat
02/05/2019
Rezultatele sondajului privind gradul de satisfacție al contribuabililor cu serviciile prestate de Serviciul Fiscal de Stat
Serviciul Fiscal de Stat informează:
30/04/2019
Serviciul Fiscal de Stat informează:
news-events